Gorghiu: Am pe masă demisia lui Dan Motreanu

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat, marţi, în plenul Parlamentului, răspunzând acuzaţiilor lui Victor Ponta la adresa liberalilor, că are pe masă demisia liberalului Dan Motreanu.

362 afișări
Imaginea articolului Gorghiu: Am pe masă demisia lui Dan Motreanu

Gorghiu: Am pe masă demisia lui Dan Motreanu

"Pentru mine şi pentru PNL, Victor Ponta este nevinovat până când justiţia va hotărî într-un fel sau altul, noi, politicienii, nu avem dreptul nici să judecăm, nici să condamnăm. Însă, vă dau un exemplu, pe biroul meu se află de ieri demisia lui Dan Motreanu. Vedeţi undeva pe birou demisia lui Victor Ponta?" a spus Gorghiu.

Liderul PNL a făcut această precizare după ce Victor Ponta l-a menţionat pe Dan Motreanu, alături de fostul consilier prezidenţial George Scutaru, ca fiind trimis în judecată.

Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost trimişi în judecată de DNA pentru spălare de bani, în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici