Hrebenciuc: Între Geoană şi Diaconescu aş înclina acum cu Geoană

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, la Antena3, că atât Adrian Năstase, Mircea Geoană, cât şi Cristian Diaconescu au şanse egale la preşedinţia partidului, iar dacă ar trebui să aleagă, acum, între Diaconescu şi Geoană, ar înclina spre ultimul.

Hrebenciuc: Între Geoană şi Diaconescu aş înclina acum cu Geoană (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)(

Hrebenciuc a evitat să răspundă oricărei întrebărie legate de preferinţele sale în ceea ce priveşte candidaţii la preşedinţia PSD. El a afirmat că, din câte îl cunoaşte pe Adrian Năstase, acesta îşi va anunţa în cele din urmă candidatura la şefia partidului.

"Toţi cei trei, Mircea Geoană, Adrian Năstase, Cristian Diaconescu, sunt persoane onorabile, cu o experienţă guvernamentală, o experienţă parlamentară şi politică deosebite. Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu sunt în politică de zece ani, Adrian Năstase dublu, deci are o experienţă mai mare", a adăugat deputatul PSD.

Hrebenciuc a spus că "Mitrea nu contează" în ecuaţia preşedinţiei PSD, el apreciind că senatorul PSD a făcut anunţul privind candidatura la şefia partidului pentru a negocia un post de vicepreşedinte şi a se retrage apoi din cursă înaintea Congresului.

Întrebat cu cine ar alege între Diaconescu şi Geoană, Hrebenciuc a spus că, acum, ar înclina spre ultimul, întrucât nu se poate "dezice" de anumite "chestii". "Nu pot să spun acum că sunt cu X sau Y din cei trei candidaţi, eu îi stimez pe toţi trei deopotrivă", a adăugat el.

Hrebenciuc a afirmat despre Diaconescu că nu este "lămurit" în ceea ce priveşte motivele care l-au determinat să candideze la preşedinţia PSD şi a estimat că un defect al acestuia este că, provenind din politica externă, s-a obişnuit să acţioneze în limitele unui mandat.

"Aş dori de la domnia sa să aibă mai multă iniţiativă", a adăugat el, menţionând că îl susţine pe Diaconescu cu toată tăria pentru un post în conducerea partidului.

Hrebenciuc a mai afirmat că, în opinia lui, Năstase, Geoană şi Diaconescu ar trebui să stea de vorbă şi "să cadă la un consens". "Ar fi soluţia ideală, în care fiecare să mai lase din orgoliu şi să fie toţi trei în conducerea partidului", a spus deputatul PSD.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni, după Comitetul Executiv, că la Congresul extraordinar din 20 februarie, el şi echipa de conducere a PSD îşi vor depune practic mandatul, aceasta fiind şi o formă de asumare a răspunderii în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
HREBENCIUC ,
GEOANĂ ,
PSD ,
diaconescu
COMENTARII
  • GEOANA REALES IN CONGRES 28 ian 2010

    GEOANA A CASTIGAT ALEGERILE IN ROMANIA..GEOANA ESTE UN BUN LIDER SI STIE CEL MAI BINE CUM SA CONDUCA PSD-UL..GEOANA A FACUT MULT BINE PARTIDULUI IAR CEI CE SUNT IMPOTRIVA LUI SUNT OAMENI MARUNTI DIN PSD..TARA ASTA ARE INCREDERE IN GEOANA

  • GEOANA VA RAMANE PRESEDITEN PSD 28 ian 2010

    Geoana a dovedit ca poate conduce PSD-ul si ca are sustine tarii, doar a obtinut 5mil de voturi..poate si voi cei din PSD ar trebui sa va ganditi ca nu e tocmai bine ca v-ati foolosit de Geoana pt a castiga un vot mai mult la popularitate si apoi sa va descotorositi de el..Geoana poate conduce foarte bine PSD ul si il poate mentine unit.

  • inconstanta 27 ian 2010

    Hrebenciuc, cel care se pretinde grijuliu fata de partid, cum de face toate aceste afirmatii, care conduc la o imagine de debandada in PSD si de slabiciune? Asta (se) doreste?
    http://inconstanta.wordpress.com

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa