Identificare a produselor locale se va realiza după un semn distinctiv. Anunţul făcut de Ministrul Agriculturii

Ministerul Agriculturii lucrează la o schemă de calitate a produselor agroalimentare care va permite identificarea acestora cu un semn distinctiv a faptului că sunt produse în România, a declarat miercuri ministrul de resort Adrian Chesnoiu, la Digi24.

555 afișări
Imaginea articolului Identificare a produselor locale se va realiza după un semn distinctiv. Anunţul făcut de Ministrul Agriculturii

Sursa foto: Mediafaxfoto

Ministrul spune că ministerul poate interveni pentru a tempera creşterea preţurilor produselor agroalimentare prin două mecanisme.

Prima măsură este stimularea producţiei de tomate româneşti, prin Programul Tomata. „Ne uităm în balanţa comercială şi vedem că importăm destul de multe tomate în continuare, din ţări care nu au alte condiţii decât are România şi atunci trebuie să stimulăm producătorul”, a explicat ministrul, care a adăugat că ulterior vor fi susţinute şi alte legume.

A doua modalitate de intervenţie este înteţirea controalelor încrucişate, efectuate împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei şi cu Direcţia Vămilor. „Foarte mulţi producători reclamă preţul mic cu care produsele din import ajung în piaţa din România, facându-i pe producătorii români necompetitivi. Suspiciunea este că importul nu este fiscalizat, că factura dispare din înregistrările contabile”, a spus ministrul.

Chesnoiu spune că în reorganizarea ministerului pe care o are în vedere un pilon principal va fi Direcţia generală de inspecţii de stat, care să verifice şi calitatea şi trasabilitatea produselor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici