Iliescu îl numeşte "Preşedintele Băşcălie" pe Băsescu
Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine, într-o postare pe blog, că actualul şef al statului, Traian Băsescu, practică demagogia şi băşcălia, apreciind că unul dintre numele acestuia ar putea fi "Preşedintele Băşcălie".
În textul intitulat "Demagogie - numele tău este Băsescu!", Ion Iliescu remarcă faptul că actualul şef al statului reproşează Legislativului că nu se grăbeşte cu audierea miniştrilor propuşi de premierul desemnat Croitoru, opinând că este "pură demagogie din partea preşedintelui să reproşeze aşa ceva Parlamentului, când el este cel care a produs, conştient, această tergiversare - mergând împotriva curentului majoritar din Parlament".
"Dacă ar fi dorit să rezolve rapid criza guvernamentală, în urma votului de neîncredere dat de Parlament guvernului Boc 2, preşedintele avea o soluţie simplă şi sigură (în spiritul prevederilor Constituţiei): să accepte propunerea majorităţii parlamentare exprimată în sprijinul candidaturii domnului Johannis. Preşedintele a refuzat şi a provocat astfel prelungirea crizei ! Aşa încât reproşul său adresat Parlamentului este necinstit! Aceasta este adevărata demagogie", scrie Iliescu.
El adaugă că "a doua aberaţie" pronunţată de Traian Băsescu vizează "aşa-zisa concesie" pe care ar fi făcut-o de a nu desemna premierul din partea partidului cu cei mai mulţi parlamentari, adică de la PDL. "Este o afirmaţie gratuită", este de părere Iliescu, argumentând că nu este suficient ca un partid să aibă cel mai mare grup parlamentar, pentru susţinerea unui guvern fiind nevoie de majoritate parlamentară.
"Domnul Băsescu nu este un analfabet. El înţelege foarte bine aceste lucruri, dar o face pe «naivul»!", mai scrie Ion Iliescu.
Potrivit fostului preşedinte, Traian Băsescu ştie că, spre exemplu, după alegerile din noiembrie 1996 - FDSN (PDSR) avea cel mai puternic grup parlamentar şi cu toate acestea a rămas în opozitie, CDR plus USD constituind o majoritate de 60%.
De asemenea, Iliescu menţionează că, în decembrie 2004, când PSD avea cel mai mare grup parlamentar, deţinând şi preşedinţia celor două Camere, preşedintele Băsescu a refuzat să-i acorde formarea guvernului şi, "prin şantaj", apelând inclusiv la "soluţia imorală", după cum a denumit-o, de atragere a grupului parlamentar al PUR, a format "o majoritate fragilă", prin asocierea la grupul Alianței DA a grupurilor UDMR şi PUR.
"Chiar a uitat Traian Băsescu aceste momente în care a fost implicat direct? Bineînţeles că nu, dar dânsul practică nu doar demagogia ci şi băşcălia! Preşedintele Băşcălie - acesta este unul din numele sale!", scrie fostul preşedinte.
Ion Iliescu mai susţine că "diversiunea" pe care Traian Băsescu ar fi conceput-o prin suprapunerea referendumului pentru amendarea Constituţiei - prin modificarea structurii Parlamentului - cu alegerile prezidenţiale "este concepută ca o manevră pentru a deturna obiectul dezbaterii publice de la bilanţul negativ al mandatului său spre teme laterale, care lui i se par populare".
"Atacul împotriva Parlamentului - principala instituţie a democraţiei - a fost dintotdeauna tema predilectă a tuturor despoţilor, a adepţilor regimurilor dictatoriale. Asta vrea să fie şi domnul Băsescu", încheie Iliescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, referindu-se la decizia Parlamentului privind calendarul legat de audierea şi votarea membrilor Cabinetului Croitoru, că se teme că prin întâzierea votării Guvernului "ne apropiem de trădarea interesului naţional".
-
Fostul premier, afectat de criza economică: Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să economisească pe card
Social astăzi, 17:03
Fostul premier Emil Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să strângă bani pe cardurile bancare, aşa cum a procedat constant în perioada în care a deţinut postul de şef al Guvernului, ci a cheltuit din economii o sumă totală de 2.000 lei, disponibilităţile contului său scăzând la 83.000 lei. citeşte tot
-
Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos
Politic astăzi, 16:55
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos". citeşte tot





Mergeti *' de basisti *...Iliescu e cel mai mare politician din istoria Romaniei asa ca ciocu' mic...E singurul care-a stat 10 ani la Cotroceni...voi visati ca Basescu prinde 2014 ? =))
da chiar ,de ce nu stai neica nelu linga baba tale ?chiar ca ne-au ajuns 12 ani cu tine pe sticla cu rinjetul ala de animal!!!!lasa-ne si du-te ,eventual ,dupa michael !!!!!!ca a fost ..un baiat de treaba!!!
,,Expune-ti vocabularul ca sa-ti spun cat de constipat intelectual esti''. Cu insulte, calomnii, injuraturi, il ajutati pe stapanul vostru Basescu precum cainii care latra degeaba la luna si le e frica de umbrele nocturne.Voi sunteti inconfundabili prin lipsa culturii, tupeul de prost gust, imbecilitatea si cretinismul care este in exces in comportamentul vostru. Ca Basescu va cadea din primul tur, este o realitate evidenta,ceeace pt.voi reprezinta un cataclism.