Video INTERVIU - Cezar Preda: Unul care spunea "pleacă piticule de aici" e în primii zece pe moţiunea lui Boc

Cezar Preda declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că un lider judeţean ce i-a spus lui Boc "pleacă piticule de aici, lasă-ne dracului în pace" era apoi în primii zece semnatari ai moţiunii acestuia şi a criticat prestaţia lui Emil Boc ca şef al Guvernului, care nu are curaj să ia singur decizii.

135 afișări

Rep.: Spuneţi că au fost persoane care i-au găsit puncte slabe lui Vasile Blaga şi au arătat că, uite, ai pierdut cursa pentru Primărie. Care sunt aceste persoane şi cine se teme de fapt de Vasile Blaga?

C.P.: Să vă spun un lucru: în general, construcţiile acestea de negativitate asupra unei persoane nu poartă un nume. Ele se fac în România de 20 de ani, mai ales în mediile dumneavoastră ele sunt transmise de către no-name-ii din partid care nu vor să spună în spaţiul public, şi atunci se construieşte şi se ţese cu presiunea caracteristică. Foarte puţini oameni din politica românească, eu mă înscriu printre cei care fără modestie spun lucrurile pe nume, eu spun ce cred şi poate asta mă face mai vulnerabil, pentru că sunt previzibil. În chestiunea lui Vasile Blaga este o construcţie care se face, nu ştiu dacă neapărat numai din interiorul partidului.

Aş vrea să vă dau un alt exemplu de o altă construcţie, faimosul BVB (Blaga-Videanu-Berceanu - n.r.) este o construcţie de îndoială, adică Blaga-Videanu-Berceanu, care pur şi simplu a prins foarte bine în public, a fost cu o tenacitate construită astfel încât pui anatemă pe nişte oameni care până la urmă sunt nişte colegi de-ai noştri, nu s-a demonstrat niciodată până acum că ei ar fi încălcat în vreun fel legea, însă construcţia acestor oameni prin atribuirea lor a unor chestiuni nedovedite niciodată i-a făcut să se adune într-un triunghi, ca să spun aşa cu ghilimele, negativ.

Nu ştiu dacă numai din interiorul partidului a fost construită, din lupta asta dintre generaţii, însă vă pot spune o chestiune în premieră cât de periculoasă este o asemenea construcţie atunci când vrei să schimbi generaţiile între timp. Eu nu fac parte din generaţia lor. Eu nu am venit în 1991, eu am venit în 2000. (...)

Revin la pericolul care se naşte din această dorinţă de a schimba generaţiile. PSD a făcut chestia asta, s-au bucurat enorm când au schimbat Mitrea-Dan Ioan Popescu, Năstase, toată garda veche şi au venit acum înfloriţi cu o nouă generaţie prin congrese democratice şi foarte bucuroşi. E, atât de bucuroşi sunt că stau în opoziţie din 2004 şi vor mai sta vreo şapte ani. Noi trebuie să învăţăm din chestia asta. Noi nu trebuie să încercăm să dăm la o parte, chiar prin Convenţie şi prin moţiuni, această dualitate care există acum, nişte oameni fără de care partidul va pierde enorm, experienţa lor, partea lor extraordinar de bună, spiritul lor până la urmă în interiorul partidului trebuie să rămână, noi nu trebuie să facem greşelile care le-a făcut PSD.

Asta le-am transmis şi, spun în premieră, mesajul meu pentru tot ceea ce înseamnă PDL la ora actuală: să nu facă greşeala asta, fiecare om e bun, fiecare om este colegul meu şi de la el am o chestiune bună. Am văzut acum este ofensiva celor care foarte des după ce intră în ofensivă apar ca fiind certaţi cu legea, nu mai contează. Spiritul nostru de vedere, al PD înainte de a ne uni cu PNL, era un spirit aparte.

De fapt, asta m-a şi atras şi, dacă întrebaţi orice pedist vechi, ăsta era clue-ul partidului. Partidul ăsta era un partid de spirit, un partid în care cel puţin din anul 2000 am făcut gentleman agreement, că noi nu facem afaceri, iar cel care va periclita în interiorul partidului acest monolit al partidului va pleca.

Nu ştiu ce a făcut Radu Berceanu până în 2000, până am intrat eu, nu ştiu ce a făcut Adi Videanu până în 2000, dar eu nu am ce să le reproşez din 2000 încoace, când Băsescu a spus că cine mai face afaceri directe pleacă, am pierdut atunci 120 de consilieri locali, municipali, primari pentru că aveau legături de afaceri cu statul.

Eee, din 2004 a continuat această chestiune sub comanda lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a spus ce spune societatea civilă că e eligibil pentru Parlamentul României, asta băgăm în Parlament. Şi au picat lideri ai PDL care erau consacraţi, oameni care pe moralitatea descrisă de societatea civilă şi am eliminat pe toată lumea, iarăşi a fost bine. Aveam un spirit. În 2008 nu a mai făcut nimeni nimic.

Rep.: Ce s-a întâmplat în 2008?

C.P.: Noi ne uniserăm cu PNL, s-a considerat că e un partid mare care trebuie să adune şi nu mai conta modul vechi de a face politică. Putem discuta în spiritul a ce vrea Convenţia PDL din 14 mai şi cum se face politică. Uitaţi-vă, sunteţi corespondent la Parlamentul României, vă duceţi, vedeţi care e calitatea Parlamentului? Ce am câştigat noi din 2008 prin acest vot uninominal? Am câştigat foarte mult gel pe păr, am câştigat foarte mult oameni care discută la mişto, care se ţin numai de glume, care stau în spaţiul public în tabloide. Nu asta este valoarea Parlamentului.

Filtrul acesta, şi preşedintele României a şi spus aceasta, şi anumiţi lideri au spus-o, n-am mai avut un flitru corespunzător în 2008 şi ne-am transformat încet, încet. Din 2008 în 2011, cum credeţi dumneavoastră că percep eu această situaţie în momentul în care când în spaţiul public se spune că PDL este cel mai corupt partid in România? Că PDL, care în 2004 a venit cu Traian Băsescu în spiritul acesta anticorupţie, pe lupta împotriva corupţiei, a ajuns în numai câţiva ani, mai ales din 2008 încoace, să semene izbitor cu PSD-ul anilor 2002-2004, cu baroni locali, cu oameni care-şi trag fonduri în judeţele lor şi în oraşele lor, oameni care-şi numesc numai ei în fruntea ministerului şi în secretariatul de stat şi în agenţii oamenii lor pentru că ei au câştigat şi ei au adus rezultate. Şi tot ce fac în vătăfia lor, în fieful lor, construiesc pentru a face bani şi a câştiga alegerile, pentru a-şi consolida puterea. Ăsta e partidul la care am ajuns. Iar lumea ne vede aşa, dar nu ne vede numai lumea, ne vedem şi noi.

Refuzăm să acceptăm acest lucru o parte din noi şi atunci imediat intervine un zid. Intervin discuţii şi poziţii pe care nu le-am întâlnit în zece ani, să fii bârfit, să fii înjurat, să fii ocolit, să fii până la urmă tăiat la fonduri, să fii evitat în discuţii, să nu se uite omul la tine, să se uite pe lângă tine. E o situaţie în PDL pe care o vedem şi noi, nu numai lumea de afară. (...) Cetăţenii aşteaptă de la noi să vadă că ne creşte performanţa, capacitatea de a gestiona România, pentru că alegerile într-un partid mai ales în timpul guvernării nu sunt o chestiune simplă, ci este atât de complexă şi atât de bine trebuie gestionată încât nu-ţi poţi permite să faci numai nişte jocuri de revoltă, în care spui, domn'e fac şi eu nişte alegeri, rămâne ăla, rămânem toţi cum am fost. Păi, cetăţenii aşteaptă de la noi o schimbare prin care să vadă că ne creşte performanţa, capacitatea de a gestiona toate abilităţile pe care ni le-am asumat şi să nu rămânem aşa cum suntem.

În condiţiile în care, vă spun sincer, rămânem aşa cum suntem, să spunem domnul preşedinte Emil Boc rămâne preşedintele partidului, sunt convins că nu se va schimba nimic.

Rep.: Există riscul scindării partidului în cazul în care ar rămâne Emil Boc preşedinte?

C.P: Nu. Dezavantajul mare al echipei care s-a dus în jurul echipei lui Vasile Blaga şi a lui Sorin Frunzăverde - eu, Videanu, Berceanu, mulţi preşedinţi de organizaţii, deputaţi, senatori - este unul foarte mare şi echipa care s-a dus în jurul lui Emil Boc îl simte cel mai bine: noi nu putem pleca, indiferent dacă pierdem. Noi suntem PD-işti, oameni vechi care nu putem pleca din partid, noi nu am şantajat niciodată - luaţi echipa, luaţi şi, uite poate greşesc când spun pedişti, pentru că îi am alături şi pe Boureanu, şi pe Radu F. Alexandru, oameni verticali, dar vreau să vă spun că oamenii aceştia, care sunt în echipa aceasta, nicioadată nu şi-au pus problema în condiţiile în care pierdem, plecăm sau facem o schismă. Nu. Şi ei ştiu, colegii noştri ştiu, că ăia pot să şi piardă. La ei e o problemă, pentru că noi niciodată nu am şantajat cu nimic. Noi nu i-am spus niciodată lui Emil Boc : "Noi am câştigat, avem şi noi atâţia senatori şi deputaţi, ne dai, dacă nu, plecăm din partid". Nu am făcut asta niciodată. Eu nu am avut atitudinea asta, noi am înghiţit în sec, am pierdut, continuăm.

Şi oricum, dacă îmi daţi voie, pentru că am intrat în nişte măruntaie, aş vrea să vă spun un lucru: 14-15 mai nu este decât o etapă, este o etapă intermediară, nu sunt alegerile partidului pe următorii patru ani. Şi asta am auzit-o la o discuţie cu domnul preşedinte când am spus că oricum după alegerile din noiembrie 2012 partidul trebuie să-şi găsească drumul funcţie de evaluările care se fac sau funcţie de rezultate.

Noi acum facem alegeri într-o zonă în care nu putem cuantifica valoarea adusă, adăugată a partidului, nu suntem în urma unor alegeri în care să tragem o linie, în care să spunem "tu eşti bun". Trăim din istoria lui 2008, noi ne lăudăm acum în interiorul partidului cu ce rezultate am avut în 2008. Nimeni nu mai are o fotografie din 2011 aprilie. S-ar putea să fie judeţe care în 2008 să fi luat 38% şi acum să aibă tot 38% pentru că au ştiut să construiască în judeţ cu tenacitate, iar judeţe care în 2008 au luat 40 % să aibă 30% acum.

Deci, nu este o fotografie care vine în urma unui vot exact. E de fapt o fotografie veche pe care eu încerc să o aduc în zona alegerilor din 14 mai pentru a cosmetiza, într-un fel sau altul, partidul. Şi aici iarăşi îi dau dreptate preşedintelui, deşi nu-mi place să-i dau de prea multe ori dreptate, pentru că nu chiar întotdeauna are dreptate, să nu credem vreodată că putem discuta despre PDL în spiritul conservării anumitor perceptii în electorat. (...)

Sunt foate expuşi colegii mei parlamenatri şi, aţi văzut, când este o moţiune, când este votarea unei legi, o ieşire din front este foarte repede taxată de dumneavoastră, ziariştii, şi chiar de noi în partid.

Dacă eu guvernez România din 2008 până în 2011 şi eu ca Guvern nu am dat niciun exemplu, unul de incompetenţă, înseamnă că eu am o problemă la decizie şi asta îi reproşez eu lui Emil Boc. Şi de asta, cred eu, că nu poate să fie bun nici de preşedinte în continuare şi nici de premier. Nu are curajul şi nu are puterea să ia o dată o decizie cu un subaltern din ce înseamnă Executiv, niciodată nu are puterea să vină el în faţa partidului şi să spună "Eu am decis asta, vă cer votul". Nu.

Rep.: În toţi anii aceştia?

C.P: În toţi anii aceştia trei. Vii şi spui: "Cum vreţi voi, băieţi, decideţi voi şi eu mă supun, eu întotdeauna ca preşedinte de partid şi ca premier am făcut numai ce aţi zis voi, partidul". Nu aşa conducător îmi trebuie mie. Mie îmi trebuie un conducător care şi el are mintea lui, capul lui, gestionează România, şi vede că în Executiv, în tot ce înseamnă instituţiile acestui Executiv se întâmplă lucruri care nu merg bine, nu sunt explicate bine, ne fac rău şi vine şi spune, adună grupurile parlamentare, adună partidul şi spune: "Am şi eu evaluarea mea, a lui Emil Boc, primul-ministru al României, aici nu merge, vă rog să luaţi măsuri.Propun următoarele măsuri, aici nu merge, propun următoarele măsuri".

Şi atunci vii şi vezi dacă partidul te susţine sau intră în contre cu tine. Dar niciodată făcând chestia asta şi aşteptând numai presiunea... Am văzut săptămâna trecută, deci eu să vin ca prim-ministru şi să-mi spună deputaţii "Domn'e, dă-l afară pe ministrul Educaţiei". Zice: "Să vedem să nu ştiu ce". De ce ? E clar că degeaba faci tu demersul ăsta dacă el nu simte ca prim-ministru. Şi dacă el nu simte ca prim-ministru problemele pe care le are în Executiv, toată percepţia publică a întregii societăţi româneşti se revarsă nu numai asupra lui Emil Boc, ci asupra întregului partid.

Rep.: Din ce spuneţi dumneavostră, dacă nu câştigă Vasile Blaga preşedinţia partidului, echipa lui nu are de gând să plece din partid...

C.P.: Nici vorbă (să plece-n.r.).

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici