Video INTERVIU - Şeful Antirachetă SUA: Nu suspectăm ruşii de spionaj la Deveselu, ar fi plictisitor pentru ei - VIDEO

Şeful Agenţiei de Apărare Antirachetă SUA, general-locotenent Patrick O’Reilly, anunţă că baza Deveselu, unde va fi amplasat scutul antirachetă, necesită costuri anuale de minim cinci milioane dolari şi susţine că nu îi suspectează pe ruşi că ar spiona locaţia, deoarece ar fi "plictisitor" pentru ei.

1513 afișări

Reporter : Prezenţa scutului antirachetă în România face regiunea sută la sută sigură ?

Patrick O'Reilly: Noi nu vedem dispozitivul nostru de apărare antirachetă ca pe un scut propriu-zis. Este o capabilitate militară precum un avion, crucişător, tanc sau satelit, este doar parte a unui sistem mai mare antirachetă şi a unei capabilităţi mai mari de apărare. Prin urmare, deşi este o parte foarte importantă, pentru a asigura o apărare completă este nevoie de o combinaţie a tuturor capabilităţilor, aşa cum NATO poate face. Statele Unite sunt membru NATO, România este membru NATO şi împreună colaborăm pentru a ajuta toate statele membre NATO cu o capabilitate militară. Noi credem că ajungem la un sistem foarte eficient atunci când combinăm apărarea antiaeriană, antirachetă şi toate celelalte capabilităţi existente. Sistemele de apărare ale NATO formează împreună o apărare extrem de eficientă împotriva utilizării rachetelor.

Reporter : Prezenţa unui asemenea dispozitiv militar înseamnă însă şi un risc mai ridicat de securitate pentru România ?

Patrick O'Reilly: Eu nu consider că este un risc de securitate mai mare pentru România. În realitate, România colaborează la asigurarea unui sistem de apărare care în prezent nu există în această regiune. Situaţia este similară cu a oricărei baze aeriane sau navale din Europa pe care NATO se bazează de 60 ani. Fiecare dintre aceste baze reprezintă nu o vulnerabilitate, ci o capabilitate. Dispozitivul militar antirachetă pe care îl construim la Deveselu se va baza pe toate capabilităţile NATO, nu doar pe ce România sau SUA pot deţine. Un lucru de care românii pot fi siguri este că cetăţenii americani vor lucra la acea bază cu cetăţeni români. Aşadar, este extrem de important pentru noi să asigurăm protecţie pentru cetăţenii ambelor noastre ţări, care lucrează acolo, şi aceasta peste ceea ce Tratatul NATO prevede pentru apărarea comună a ţărilor noastre.

Reporter : Dar în termeni de securitate pentru populaţia din zonă, este baza de la Deveselu lipsită de orice risc ?

Patrick O'Reilly: Noi avem o încredere foarte mare în armata română, care, dacă acordul bilateral este ratificat de Parlamentul României, va asigura paza acestei baze şi a împrejurimilor acesteia, inclusiv pentru civilii din zonă. Noi vom asigura de asemenea sisteme de securitate ridicate în interioriul bazei pentru a ne asigura o protecţie suplimentară. Credem că avem sisteme foarte bune de securitate şi avem o încredere foarte mare în armata română cu privire la paza exterioară a bazei.

Reporter : Aţi menţionat ratificarea de către Parlament a acordului. Este o întrebare politică, dar aveţi vreo îngrijorare cu privire la procesul de ratificare ?

Patrick O'Reilly: Noi nu considerăm ratificarea unui tratat ca de la sine înţeleasă. Este decizia suverană a României de a ratifica sau nu acordul. Respectăm decizia Parlamentului. Am venit în România şi pentru a vorbi cu liderii Parlamentului şi a răspunde întrebărilor acestora, în măsura în care ei decid dacă să ratifice sau nu acordul. Prin urmare, până când acordul nu este ratificat, nu presupunem că va fi şi ratificat. Aşteptăm decizia României şi dorim să oferim cât mai multe informaţii, astfel încât autorităţile să ia cea mai bună decizie.

Reporter : V-aţi întâlnit deja cu liderii politici din Parlament sau alţi factori politici ?

Patrick O'Reilly: Da, m-am întâlnit cu mai mulţi parlamentari.

Reporter : Care a fost atitudinea acestora faţă de proiectul de la Deveselu ?

Patrick O'Reill:: S-au exprimat în favoarea proiectului. Unii dintre ei doresc informaţii suplimentare şi suntem în curs să le oferim datele cerute, astfel încât să poată lua o decizie. Am explicat foarte clar că nu considerăm acordul ca şi ratificat. Dorim, evident, să îl aprobe, aşa cum doreşte şi guvernul dumneavoastră. Parlamentarii au fost foarte interesaţi de proiect, au pus o mulţime de întrebări şi suntem pregătiţi să răspundem tuturor acestor întrebări.

Reporter : Puteţi să estimaţi valoarea anuală a contractelor pe care baza de la Deveselu le va putea asigura furnizorilor locali de servicii ?

Patrick O'Reilly: Nu vă pot asigura cu privire la o anumită valoare, dar vă pot spune că, potrivit acordului nostru, preferăm să acordăm contracte companiilor locale în măsura în care ele sunt competitive şi au cele mai bune servicii şi preţuri. Companiile autohtone au un avantaj natural în faţa companiilor din afara ţării, pentru că forţa de muncă este locală, iar costurile privind materiile prime şi de transport nu există. Credem, aşadar, că există un avantaj inerent pe care îl vor avea companiile româneşti atunci când vor răspunde solicitărilor noastre, comparativ cu companii din afara României. Intenţionăm să organizăm o reuniune primăvara viitoare aici, în Bucureşti, pentru a ne asigura că firmele româneşti cunosc oportunităţile pe care le oferă proiectul. Costurile de operare pentru o bază precum cea de la Deveselu ajung la milioane în fiecare an.

Reporter : Câte milioane ?

Patrick O'Reilly: Această valoare depinde şi de cât doreşte Guvernul României să cheltuiască pe servicii, dar ca valoare minimă este vorba de un minimum de peste 5 milioane (de dolari - n.r.) pe an. Aceasta este valoarea minimă pentru acest tip de activităţi, dar nu putem garanta această cifră, pentru că depinde cine câştigă contractele şi cât de competitive economic vor fi acestea.

Reporter: Ce răspuns a primit partea americană de la Rusia în legătură cu invitaţia de a participa la testele privind scutul antirachetă ?

Patrick O'Reilly: Nu ne-au oferit un răspuns oficial, continuă să ceară lămuriri şi noi suntem pregătiţi să continuăm discuţiile oricând vor dori. Sperăm să ne putem întâlni în cursul acestei luni, dar nu am primit încă un răspuns.

Reporter : Recent, Serbia şi Federaţia Rusă au inaugurat un centru logistic umanitar la Niş. Potrivit unor relatări din presă, ar fi vorba despre o metodă de a spiona activitatea viitoare de la Deveselu. Ce informaţii aveţi în această privinţă ?

Patrick O'Reilly: Nu avem date care să indice aşa ceva. Noi avem un proiect foarte transparent la Deveselu. Majoritatea timpului, baza de la Deveselu nu va fi folosită pentru teste. Baza va lansa rachete doar dacă o rachetă este trasă înspre România sau înspre sudul Europei. În consecinţă, ar fi foarte plicitisitor pentru ei să spioneze activităţile de acolo, pentru că nu vor vedea cine ştie ce. Aşadar, nu suspectăm că este vorba de spionaj şi nu vedem ce beneficii le-ar aduce, mai ales că noi i-am invitat pe ruşi să participe la testele noastre, unde vor putea vedea cu adevărat o activitate intensă.

Reporter : În ceea ce priveşte lansarea de rachete, ne puteţi explica din punct de vedere tehnic de ce sistemul de lansare de la Deveselu nu poate folosi rachete cu încărcătură explozivă în locul interceptorilor kinetici actuali ? De ce nu este posibil tehnic ?

Patrick O'Reilly: Nu este posibil tehnic pentru că rachetele folosite la Deveselu sunt foarte mici. Rachetele noastre au mai puţin de o tonă de combustibil şi am putea avea o nouă rachetă, ce va fi produsă ulterior, care ar putea conţine două tone de carburant, dar tot este vorba de o rachetă foarte mică. Este o rachetă mai mică de 18 metri lungime, care este lungimea maximă a unei astfel de rachete. Are un diametru de doar câţiva centimetri, iar încărcătura pe care o astfel de rachetă o poate purta este de circa 30 kilograme, ceea ce nu este semnificativ pentru o rachetă cu încărcătură explozivă. Sistemul de lansare nu este construit pentru a fi un sistem ofensiv.

Reporter: Şi nu poate fi adaptat ?

Patrick O'Reilly: Nu, pentru că am avea nevoie de o rachetă mai mare. Racheta în sine este foarte mică. Este rapidă, foarte bună pentru o apărare locală, în regiune, dar nu este foarte bună ca rachetă cu rază lungă de acţiune şi, cu siguranţă, nu este bună ca rachetă ofensivă. Veţi putea vedea dimensiunile lansatoarelor noastre şi va fi evident că nu pot fi folosite pentru alt tip de rachete. Vă puteţi convinge foarte uşor că nu este vorba de un sistem ofensiv ţinând cont de dimensiuni. Este un sistem mult prea mic pentru a fi ofensiv, de câteva ori mai mic decât sistemul rachetă SCUD.

(Interviu realizat de Ovidiu Bărbulescu, ovidiu.barbulescu@mediafax.ro)

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici