Iohannis acuză Parlamentul că adoptă măsuri populiste. Replică fulger a PSD: Aţi închis lumea în case şi aţi tras obloanele firmelor

  • Replică fulger din partea social-democraţilor la acuzaţiile şefului statului
  • Ciolacu: Ridicaţi-vă o clipă ochii din sondaje, lăsaţi calculele electorale, testaţi populaţia şi veniţi cu un plan concret de redeschidere
  • Iohannis i-a acuzat pe parlamentarii PSD de acţiuni populiste
3802 afișări
Imaginea articolului Iohannis acuză Parlamentul că adoptă măsuri populiste. Replică fulger a PSD: Aţi închis lumea în case şi aţi tras obloanele firmelor

Iohannis acuză Parlamentul că adoptă măsuri populiste. Replică fulger a PSD: Aţi închis lumea în case şi aţi tras obloanele firmelor

Social-democraţii au reacţionat imediat la acuzaţiile preşedintelui Klaus Iohannis.

”Virusul nu mai e ”o simplă răceală”, domnule preşedinte Iohannis?! Vă amintiţi?! Dumneavoastră şi PNL aţi ignorat încă de la bun început pandemia care venea peste România! Ştiu, e simplu să spui că PSD e de vină, dar nu noi ne-am jucat luni de zile de-a anticipatele! (...) Aţi închis lumea în case şi aţi tras obloanele firmelor. Aţi lăsat pe drumuri peste 1 milion de oameni. Pe alţii i-aţi trimis la export la cules de sparanghel în zone roşii din Europa! Nu aţi luat nicio măsură concretă, doar aţi făcut achiziţii la suprapreţ de la firmele de casă. Să vă fie ruşine, aţi pus România pe harta corupţiei internaţionale legată de achiziţiile de echipamente medicale. La fel ca Bangladesh, domnule preşedinte european!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook chiar în timpul conferinţei de presă susţinută de şeful statului.

Liderul PSD i-a cerut lui Iohannis să nu mai jIgnească Parlamentul.

”Nu noi am stat în izolare la Vila Lac cu piscină şi chelneri. Era supusul dvs, premierul Orban! Am lucrat în sistem video online, e adevărat domnule Iohannis. E inedit. Dar ştiţi de ce?! Pentru că un iresponsabil de la PNL a venit infectat la Parlament, pentru că trebuia dvs să vă lansaţi candidaţii la alegerile locale! (...) Domnule Iohannis- ridicaţi-vă o clipă ochii din sondaje, lăsaţi calculele electorale, testaţi populaţia şi veniţi cu un plan concret de redeschidere! PSD a întins o mână către dialog. Aţi refuzat-o! Dar nu uitaţi că în timp ce dvs vă ţineţi de lupte politice, românii încep să trăiască de pe o zi pe alta. Vă asumaţi şi asta, domnule Iohannis?!”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Reacţia lui Marcel Ciolacu a venit ca urmare a acuzaţiilor lui Klaius Iohannis la adresa parlamentarilor PSD. Şeful statului a catalogat situaţia măsurilor adoptate de Legislativ ca fiind ”jalnică”.

”În Parlament, fie că s-a lucrat în sistem video sau la distanţă, fie că s-au adunat unii, am văzut un spectacol ciudat, un spectacol sinistru, aş zice, un festival deplorabil, instrumentat de aceiaşi politicieni. (...) Aceştia sunt politicienii care se caţără pe spaimele oamenilor şi votează legi inaplicabile, doar pentru a câştiga capital electoral. Au fost o serie de gesturi iresponsabile în Parlament, transformate în acte normative care apasă asupra bugetului public, care şi aşa este sub un stres enorm. (...) Ei compromit prin acest comportament populist, demagogic, viitorul generaţiilor de români care vor veni după noi. Şi vă spun drept, eu nu voi tolera aşa ceva!”, a fost mesajul preşedintelui care a generat reacţia.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici