Iohannis: Obiectivul de aderare la zona euro este o ancoră pentru disciplină

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că Banca Naţională a României a fost un "pilon de echilibru", iar obiectivul aderării României la zona euro este o "ancoră pentru disciplină şi stabilitate", iar autorităţile trebuie să pregătească atent integrarea monetară.

174 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Obiectivul de aderare la zona euro este o ancoră pentru disciplină

Iohannis: Obiectivul de aderare la zona euro este o ancoră pentru disciplină (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Iohannis a precizat miercuri că "România a beneficiat, cu precădere în ultima perioadă, de un sistem bancar stabil, solid, iar acesta este, în primul rând, meritul Băncii Naţionale a României", care a fost un factor de echilibru.

"În ciuda unei tranziţii sinuoase, chiar împovărătoare prin dezechilibre şi ajustări, BNR a rămas, în conştiinţa societăţii româneşti, un pilon de stabilitate şi echilibru. Actualmente, România are în faţă un nou context economic, cu toate provocările unui orizont post-tranziţie, post-aderare europeană şi post-criză. Sunt convins că Banca Naţională va rămâne, în continuare, acelaşi factor esenţial în parcursul de modernizare a României", a declarat şeful statului, în alocuţiunea rositită la BNR, cu ocazia lansării emisiunii numismatice „150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand”.

Preşedintele a mai declarat că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene "România trebuie să se pregătească, atent şi consecvent, şi pentru integrarea monetară".

"Euro este proiectul politic, economic şi instituţional la care România poate şi trebuie să aspire. Ferestrele de oportunitate există pentru a fi valorificate. În acest sens, obiectivul de aderare la zona euro este pentru România, în egală măsură, o ancoră pentru disciplină economică, pentru predictibilitate şi stabilitate", a precizat şeful statului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici