Iohannis: România iarăşi este divizată, îmi doresc acum să reuşim să reunificăm societatea românească

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a afirmat, marţi, la Timişoara, unde a fost semnat parteneriatul cu Gheorghe Ciuhandu, Crin Antonescu şi Mircea Geoană, că România este "divizată" şi că îşi doreşte să reuşească reunificarea societăţii româneşti, prin abordarea echipei care are proiecte.

Iohannis: România iarăşi este divizată, îmi doresc acum să reuşim să reunificăm societatea românească (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

În sala Consiliului Local Timişoara, Iohannis le-a urat tuturor "La mulţi ani" de 1 Decembrie, spunând că face acest lucru "cu bucurie", pentru că şi strămoşii săi au votat pentru unificarea cu ţara.

Suntem nu numai compatibili, suntem o echipă

Iohannis a menţionat că luni a avut o rundă de discuţie "foarte bună" cu Geoană şi Antonescu.

"La sfârşit am tras concluzia că suntem nu numai compatibili, suntem o echipă. Iată, după nicio zi, are loc o reconciliere istorică. Cred că este un început destul de bun. Domnule preşedinte Geoană, daţi-mi voie să vă felicit pentru acest pas, care ştiu că nu v-a fost uşor, nu a fost uşor nici pentru partidul dumneavoastră, fiindcă după părerea mea, nu este doar o reconciliere cu PNŢCD, care este un pas excelent, este poate şi o reconciliere cu trecutul propriului partid, fără de care nu se poate face pasul spre un nivel superior", a spus Iohannis.

El a adresat felicitări, spunând că speră ca acest lucru să fie de bun augur pentru toţi.

Îmi doresc să reuşim să reunificăm societatea românească

"România iarăşi este divizată şi cred că sunteţi în asentimentul meu dacă îmi doresc acum, de Ziua Naţională, să reuşim să reunificăm societatea românească şi cred că prin modul de abordare al nostru comun, ca şi echipă care unifică şi care prezintă proiecte să mergem în această configuraţie mai departe", a încheiat Iohannis.

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, liderul PNL, Crin Antonescu, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi cel al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, au semnat "Parteneriatul pentru Timişoara", un acord prin care edilul Timişoarei îl sprijină pe candidatul PSD la Preşedinţie.



comentează şi tu Momentan sunt 15 comentarii
Taguri:
IOHANNIS ,
GEOANĂ ,
ANTONESCU ,
PARTENERIATUL PENTRU TIMIŞOARA ,
COMENTARII
  • Mihai 3 dec 2009

    Da, da,da Vorbesti de reunificare sin timp ce iti negociezi o retragere onorabila pentru tine. In schimb pt. retragerea noastra (22 milioane de oameni) onorabila din combinatia asta nu negociezi nimic. E clar ca pentru interesul meu te lupti si negociezi....Du-te mai acasa si nu mai risca nimicul asta. Ca doar tu nu risti nimic, nu-i asa? Daca iese e bine, daca nu - te intorci la Sibiu. Intre timp, noi ne riscam 5 ani cu prostanaci, comunisti si moguli. Pai e cinstit?

  • Valer 3 dec 2009

    Iohanis,cat poti fi tu de credibil ,daca Sibienii au votat cu Traian Basescu in proportie de 44 % ? Cat de credibil poti sa fii,daca ai batut palma cu Ion Iliescu( criminalul ) ? Iohanis nici nu poti sa stii,cat de mic incepi sa fii !!!

  • LOREDANA 3 dec 2009

    VOTATI MIRCEA GEOANA !!!

    E FACUT DIN AUR!!

    E PLIN DE CREIER IN CAP !!!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa