Ionescu Quintus: Dacă mi se va acorda o pensie specială, după 10 ani în Parlament, o voi refuza

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat miercuri seara că, în cazul în care i se va acorda o pensie specială, în urma celor 10 ani cât a fost parlamentar, o va refuza, iar dacă pensiile se vor acorda la cerere, nu va face niciodată o solicitare care să-l "ruşineze".

877 afișări
Imaginea articolului Ionescu Quintus: Dacă mi se va acorda o pensie specială, după 10 ani în Parlament, o voi refuza

Ionescu Quintus: Dacă mi se va acorda o pensie specială, după 10 ani în Parlament, o voi refuza (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Eu vă spun că dacă cumva mi se atribuie o asemenea pensie, o refuz clar şi, de asemenea, dacă se vor acorda la cerere, nu voi face niciodată o asemenea cerere care să mă ruşineze", a declarat preşedintele de onoare al PNL, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

El a precizat că este împotriva pensiilor speciale pentru parlamentari şi că fiecare parlamentar ar fi putut contribui la bugetul de stat în timpul mandatului pentru a beneficia de pensie de parlamentar.

"Sunt împotriva acestor pensii care sfidează sărăcia unui neam întreg pentru că fiecare dintre noi puteam să ne aducem contribuţia, nu să încasăm în întregime diurnele noastre şi să nu ne gândim ce se va întâmpla după", a spus Mircea Ionescu Quintus.

De asemenea, preşedintele de onoare al PNL a spus că în momentul de faţă beneficiază de o pensie de parlamentar pentru că a cerut să îi fie impozitate veniturile de la Parlament pe perioada celor 10 ani cât au durat mandatele sale.

"În momentul în care, fiind ministru al Justiţiei, o funcţionară din minister m-a luminat, deşi aveam 75 de ani, mi-a zis: <<Domnule ministru, de ce nu cereţi să vi se impoziteze veniturile din Parlament?>>. M-am gândit bine, eu aveam o pensie mică, aşa cum am şi acum, 1.200 de lei, ca fost avocat, şi că nu mi-ar strica să am o pensie din care să pot trăi împreună cu soţia mea. Am cerut la casieria Parlamentului, eram atunci la Camera Deputaţilor, apoi am trecut la Senat, să mi se impoziteze venitul meu de parlamentar", a spus seniorul PNL.

Mircea Ionescu Quintus a mai spus că datorită acestei idei beneficiază în momentul de faţă de o pensie de parlamentar de 1.300 de lei, rezultată din contribuţia sa timp de 10 ani, care se adaugă celei de fost avocat.

Senatorii şi deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.

Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat, în termen de 10 zile, să promulge proiectul.

Astfel, parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet. Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Tot marţi, senatorii din comisiile de specialitate au dat un raport favorabil legii care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, de indemnizaţia de vârstă urmând să beneficieze atât actualii, cât şi foştii aleşi locali. Acest proiect, care le acordă acestora beneficii similare celor votate pentru parlamentari va intra, cel mai probabil, pe ordinea de zi a plenului Senatului luni, 21 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici