Klaus Iohannis împlineşte astăzi 61 de ani. GALERIE FOTO cu marile pasiuni ale preşedintelui

  • Şeful statului s-a născut la 13 iunie 1959, în Sibiu, într-o familie de saşi transilvăneni
  • Acum trei ani, pe 13 iunie era la Casa Albă, dar nu l-a convins pe Trump să ne elimine vizele
  • În stare de alertă, Iohannis trebuie să respecte reguli stricte la aniversare, cu maximum 8 invitaţi
2308 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis împlineşte astăzi 61 de ani. GALERIE FOTO cu marile pasiuni ale preşedintelui

Klaus Iohannis împlineşte astăzi 61 de ani

 

Acum trei ani, ziua de 13 iunie l-a prins pe  Klaus Werner Iohannis pe cai mari.  Era primit la Casa Albă de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, născut şi el tot în zodia Gemenilor, pe 14 iunie. Când nu e plecat din ţară, Iohannis obişnuieşte să-şi petreacă ziua şi la vila de protocol de la Neptun, alături de soţia sa, Carmen şi de alţi apropiaţi ai cuplului prezidenţial. Acum, în stare de alertă, ar putea avea cel mult 8 invitaţi la o astfel de petrecere, organizată în interior.

După şase ani de mandat, ai ajuns să-i cunoşti pasiunile. Sportul este o mare dragoste. Tenisul şi bicicleta. 30 de ani a mers la serviciu pe bicicletă. Pe vremea când era professor la ţară, mergea câte 2 kilometri pe uliţe, indiferent de vreme. Acum, îşi face apariţia pe bicicletă ori de câte ori mai vrea să mai câştige câteva voturi în competiţia electorală.

Iubeşte vacanţele şi shoppingul. Ăsta e şi primul lucru pe care l-a făcut după ce a devenit preşedintele României. A plecat în vacanţă, o săptămână, în Florida, la Palm Beach.Până acum, a fost în Statele Unite, Germania, în Tenerife, dar şi în drumeţii sau la schi în munţii noştri.Mulţi dintre cei care l-au votat i-au reproşat că este un preşedinte „plimbăreţ”.  

Este priceput în gospodărie. Îi place să  să repare ce e nevoie în casă, grădină şi pivniţă, şi-a pus singur gresie şi faianţă dar nu te poţi baza pe el în bucătărie. Nu găteşte dar are pretenţii la mâncare. Pe lista mâncărurilor preferate sunt ciorba de perişoare şi mâncarea asiatică. Are şi o altă pasiune: grădinăritul. Iohannis se laudă cu o grădină de trandafiri pe care i-a şi botezat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici