Liderii PDL s-au reunit din nou, în biroul lui Boc, pentru discuţii privind conducerea MAI - surse

Liderii PDL s-au reunit din nou, marţi, la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Emil Boc privind conducerea Minsiterului Administraţiei şi Internelor, după ce în cursul dimineţii a avut loc o întâlnire similară, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Premierul Emil Boc (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Printre liderii PDL reuniţi la Palatul Victoria sunt Adriean Videanu, Vasile Blaga, Gheorghe Pogea şi Roberta Anastase.

Ei au sosit la Guvern cu puţin înainte de ora limită anunţată de Boc pentru revocarea din funcţie a lui Nica şi numirea unui interimar.

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, anterior, agenţiei MEDIAFAX, la Palatul Victoria, la finalul discuţiei cu şeful Guvernului, că premierul nu a primit un răspuns din partea PSD privind conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor nici după ultimul apel, lansat de la Guvern, şi este hotărât ca, după ora 13.00, să trimită Preşedinţiei propunerile pentru revocarea lui Nica şi numirea lui Blaga ca interimar.

Premierul Emil Boc a anunţat, marţi, că va transmite Preşedinţiei, după ora 13.00, propunerea de revocare a lui Dan Nica (PSD) din funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor, aşteptând până atunci ca PSD să propună un interimar din rândul actualilor miniştri social-democraţi.

Marţi a expirat termenul de 24 de ore acordat de premierul Emil Boc PSD, pentru nominalizarea unui înlocuitor al lui Dan Nica la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Boc a anunţat, luni, în şedinţa coaliţiei, intenţia de a-l revoca pe Nica din cauza situaţiei proaste legată de siguranţa cetăţeanului şi i-a reproşat ministrului declaraţiile despre închirierile de autobuze la prezidenţiale.

Ulterior, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că premierul Boc a propus, în coaliţie, ca ministrul de Interne, Dan Nica (PSD), să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, actual ministru PDL al Dezvoltării, susţinând că acest lucru denotă "disperarea" lui Traian Băsescu.

Comitetul Executiv al PSD a decis că îl susţine pe Nica şi a avertizat că, dacă acesta va fi revocat, miniştrii social-democraţi se vor retrage din Guvern.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
BOC revocare NICA ,
interimar psd
COMENTARII
  • Popa Nae 29 sep 2009

    Pentru sclerozatii mintal, atunci, si numai atunci este bine in Romania, CAND TOTUL MERGE PROST. O tara intreaga, toata elita intelectuala veritabila, institutii specializate in domeniu din Comunitate, concluzioneaza ca Romania este prost condusa, * anticriza sunt cele mai paguboase si gresite, guvernantii sunt cei mai corupti si in acelasi timp incompetenti, iar un presedinte bezmetic si un premier dement, incearca sa ne minta cu nerusinare. Dupa ei, latraii de serviciu, servitorii unor oameni cu anatema pe frunte, ii sustin in acest demers blestemat.
    Toti romanii de bunacredinta TREBUIE, ESTE IMPERIOS NECESAR sa dea riposta vehementa acestor scelerati in 22 nov. si sa elimine orice speranta a acestor imbecili. Pentru ei sa nu mai existe un tur 2.
    Altfel, vom fi o natie in veci blestemata, care isi merita soarta.

  • @ Armand 29 sep 2009

    @ armand - tie nu iti e jena ca aperi un nemernic? Pe bune, nu iti e rusine in fata parintilor tai, in fata copiilor tai? Orice critica la adresa acestui scelerat a fost taxata si sanctionata. Nu este suficient ce s-a ales de tara asta? Voi chiar nu vedeti dincolo de aceasta caricatura de presedinte?

  • mazare 29 sep 2009

    cand esti fan al tampitilor, prostilor si idiotilor nu poti ataca decat caracteristici fizice adversarii. atat de duce capul atunci esti fan al comunistilor. Drumul vostru este acelasi ca a lui Voronin sau mai nou cu cel al nemtilor rosii, adica in opozitie, nu 33% ci numai 29% ca sunteti uniti doar la ciolan

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa