Ludovic Orban: Am putea ataca la CCR legea care prevede că data alegerilor parlamentare va fi stabilită de Legislativ

  • Premierul Ludovic Orban a declarat că, în cazul legii care prevede că data alegerilor parlamentare va fi stabilită de Legislativ, este „un evident conflict de interese”
  • El a mai declarat că analizează temeiul de atacare a legii la Curtea Constituţională
226 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban: Am putea ataca la CCR legea care prevede că data alegerilor parlamentare va fi stabilită de Legislativ
Premierul Ludovic Orban a declarat că, în cazul legii care prevede că data alegerilor parlamentare va fi stabilită de Legislativ, este „un evident conflict de interese” şi că analizează temeiul de atacare a legii la Curtea Constituţională.
 
„După părerea mea se află într-un evident conflict de interese. Analizăm cu constituţionaliştii noştri temeiul de atacare la Curte (Curtea Constituţională – n.r.)”, a declarat Ludovic Orban.
 
El a spus că în ultimii 30 de ani data alegerilor parlamentare a fost stabilită de Guvern.
 
„Nu mi-aduc aminte ca în 30 de ani ca Parlamentul să stabilească data alegerilor. Adică parlamentarii sunt cei care sunt parlamentari în funcţie. Interesul lor e să rămână cât mai mult în funcţie. Cum să laşi parlamentarii, care au interesul să-şi prelungească mandatul cât mai mult, să stbilească data alegerilor? Pe alegerile parlamentare situaţia e un pic mai diferită, pentru că dacă Parlamentul hotărăşte data alegerilor, Parlamentul e format din parlamentari, care sunt în mandat, care au interesul să-şi prelungească mandatul cât mai mult...”, a adăugat premierul.
 
Senatul şi Camera Deputaţilor au stabilit luni că data pentru organizarea următoarelor alegeri parlamentare va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Astfel, alegerile parlamentare vor fi organizate cel mai târziu pe 15 martie 2021, dar nu mai devreme de 6 decembrie 2020.

Premierul va prezenta luni, în Parlament, un raport detaliat privind gestionarea pandemiei

Premierul Ludovic Orban a mai declarat că se va prezenta luni în Parlament. „În cele cinci minute pe care mi le acordă cu mare generozitate conducerea Camerei Deputaţilor îmi va fi foarte greu să mă refer la toate temele, dar voi încerca”, a afirmat el.
 
„Am prezentat raportul privind starea de urgenţă, potrivit legii şi hotărârii Parlamentului. Oricând mi se solicită un raport privitor la starea de alertă îl prezint şi eu mă prezint. Am fost chemat luni, dar am fost chemat pe mai multe subiecte – deschiderea şcolilor, organizarea alegerilor... În cele cinci minute pe care mi le acordă cu mare generozitate conducerea Camerei Deputaţilor îmi va fi foarte greu să mă refer la toate temele, dar voi încerca”, a declarat, marţi, Ludovic Orban.
 
El a fost chemat în Parlament să prezinte un raport detaliat pentru gestionarea pandemiei, începerea şcolii şi organizarea alegerilor, potrivit unei scrisori semnată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Robert Cazanciuc şi Marcel Ciolacu.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici