Marko: Cea mai importantă realizare a UDMR în ultimii 20 de ani este însăşi Uniunea
Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că realizarea cea mai mare pentru Uniune, în cei 20 de ani de la înfiinţare, este însăşi UDMR, dar şi faptul că s-a reuşit crearea unui cadru juridic important privind drepturile minorităţii maghiare.
Marko: Cea mai importantă realizare a UDMR în ultimii 20 de ani este însăşi Uniunea (Imagine: Szavuj Attila/Mediafax Foto)
Marko a declarat, sâmbătă, la finalul Consiliului Permanent al Uniunii, că, faţă de anul 1989, "când maghiarii erau suprimaţi din aproape toate punctele de vedere, nu aveau învăţământ în limba maternă şi nu puteau utiliza limba în mod public", s-a creat un cadru juridic important privind aceste drepturi.
"Aceasta nu înseamnă că am rezolvat toate problemele şi trebuie să mergem mai departe, dar diferenţa este vizibilă şi extrem de mare. Cel mai important rezultat este păstrarea acelei uniuni pe care în acest moment o sărbătorim, păstrarea şi dăinuirea ideii de unitate politică şi de reprezentare comună a intereselor maghiarilor din România. Cea mai importantă realizare este însăşi UDMR", a afirmat Marko Bela.
Acesta a precizat că la spectacolul de gală al UDMR care va avea loc, sâmbătă seară, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, vor susţine discursuri, din partea partidelor româneşti, deputatul Ioan Oltean, vicepreşedinte al PDL, şi Cristian Diaconescu, vicepreşedinte PSD.
UDMR a invitat la spectacolul de gală de la Cluj-Napoca, la aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Uniunii, liderii unor partide parlamentare din Ungaria, ai partidelor maghiare din Slovacia, Ucraina, Serbia şi Croaţia, dar şi liderii partidelor parlamentare româneşti.
De asemenea, au fost transmise invitaţii liderilor partidelor parlamentare din România, Emil Boc - PDL, Mircea Geoană - PSD şi Crin Antonescu - PNL.
Spectacolul de gală va avea loc, sâmbătă, de la ora 17.00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, în program fiind incluse momente artistice şi discursuri, iar la eveniment sunt aşteptaţi peste 700 de invitaţi din ţară şi străinătate.
Astfel, potrivit organizatorilor manifestării, actriţa Skovrán Tünde de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca va recita, în deschiderea spectacolului, poezia "Vallomás" de Tompa László, moment urmat de proiecţia scurtmetrajului "20 de ani în imagini" şi de discursul preşedintelui UDMR, Markó Béla.
În program este cuprins şi discursul lui Kántor Lajos, membru fondator al UDMR, urmat de un moment artistic susţinut de violonistul Márkos Albert jr. Ulterior, actorul Hatházi András, tot de la Teatrul Maghiar, va recita poezia "Tornyot raktam" de Horváth István, după care este programată decernarea premiilor aniversare.
Spectacolul se va încheia cu un moment folcloric.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Cea mai mare cucerire era daca se marea punctul de pensie cu cel putin1%.Saracia , foamea, somajul, lipsa de medicamente, nedreptatea sociala nu este nici romaneasca, nici maghiara, dar doare pe toata lumea, si pentru asta nu a facut nimic grupul din jurul lui Bela.Cred ca cei 1,5 milioane de maghiar nu sunt printre primi 300 top a bogatilor.Ma mira festivismul fara inbunatatirea calitati vieti de OM, indiferent de nationalitate, din 1990[20 ANI!!!!!!]