Marko: În acest moment nu vreau să ameninţ pe nimeni cu ieşirea noastră de la guvernare

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, că se impune o revigorare a majorităţii parlamentare, arătând că UDMR ar putea ieşi de la guvernare dacă nu sunt garanţii că majoritatea funcţionează, însă el nu doreşte să ameninţe pe nimeni cu acest lucru.

15 afișări
Imaginea articolului Marko: În acest moment nu vreau să ameninţ pe nimeni cu ieşirea noastră de la guvernare

Marko: În acest moment nu vreau să ameninţ pe nimeni cu ieşirea noastră de la guvernare (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Dacă nu reuşim să avem garanţii că această majoritate funcţionează, atunci există posibilitatea (de a ieşi de la guvernare - n.r.), dar în acest moment nu vreau să ameninţ pe nimeni cu ieşirea noastră de la guvernare", a spus Marko Bela, la întrebarea dacă există posibilitatea ca UDMR să iasă de la guvernare.

Marko Bela a arătat că se impune o revigorare a majorităţii parlamentare, adăugând că, şi în cazul în care se rezolvă problema Legii educaţiei, urmează adoptarea Legii bugetului, a Legii salarizării, iar UDMR doreşte să aibă garanţii că se asigură această majoritate pentru a merge mai departe.

"Trebuie să avem garanţii că se asigură majoritatea şi mergem mai departe. Mai ales că perioada care urmează ne va cere nişte măsuri clare, ferme. Deci, vă daţi seama, dacă nu avem o astfel de majoritate, ce facem cu bugetul, ce facem cu Legea salarizării", a spus liderul UDMR.

El a adăugat că, în privinţa Legii educaţiei, aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale, deoarece până atunci "nu se poate face un pas înainte".

Marko Bela a arătat că în Comisia pentru învăţământ de la Senat este clar că în acest moment nu există o solidaritate "sută la sută în cadrul coaliţiei" şi a criticat faptul că "unii senatori sărbătoresc eşecul Guvernului".

"Aţi văzut ce s-a întâmplat în Senat în Comisia de învăţământ, unde era clar şi e clar că în acest moment nu avem o solidaritate sută la sută în cadrul coaliţiei. Dacă unii senatori, de exemplu sărbătoresc eşecul Guvernului, cel puţin în acest moment acesta era mesajul, atunci pentru mine e clar că avem o problemă", a precizat preşedintele UDMR.

Întrebat dacă "a cerut capul" lui Mihail Hărdău (PDL), preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Marko Bela a spus: "Nu am cerut capul nimănui, pentru că fiecare trebuie să-şi rezolve problemele interne".

El a adăugat că PDL are din acest punct de vedere o problemă pe care trebuie să şi-o rezolve.

Marko Bela a spus că în Senat sunt 69 de senatori de partea guvernamentală şi pentru un vot organic cum este la Legea educaţiei este nevoie de 69 de voturi, arătând că acest lucru înseamnă că trebuie să fie prezenţi toţi senatorii majorităţii şi să voteze foarte disciplinat.

"Am putea aduce foarte multe exemple când parlamente din multe ţări ale Europei au funcţionat şi cu un vot în plus au funcţionat şi o perioadă relativ lungă. Acest lucru presupune într-adevăr solidaritate, presupune disciplină absolută şi înţelegerea ideii de coaliţie", a adăugat Marko Bela.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici