Marko: Maghiarii au trăit ziua de 1 Decembrie 1918 ca o pierdere a statalităţii de până atunci

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, la şedinţa solemnă dedicată zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, şi împlinirii a 92 de ani de la Marea Unire, că maghiarii au trăit acest moment "ca o pierdere, pierzându-şi statalitatea de până atunci".

Marko: Maghiarii au trăit ziua de 1 Decembrie 1918 ca o pierdere a statalităţii de până atunci (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

El a arătat că pentru maghiari ziua de 1 Decembrie are altă semnificaţie decât pentru români, care au trăit acestă zi ca "o victorie extrem de importantă pentru naţiunea română".

Liderul Uniunii a arătat că maghiarii care au trăit în acea perioadă au avut aşteptări importante, bazate pe Proclamaţia de la Alba Iulia, prin care s-a promis că "fiecare popor din Ardeal" se va putea instrui şi se va putea administra, "pe propria limbă, de către persoane din rândul său".

Marko a spus că o parte dintre aceste promisiuni au fost realizate, urmând ca o parte dintre acestea să se realizeze în perioada următoare.

El a menţioant că priveşte "cu o oarecare dezamăgire" discuţiile privind învăţământul în limba maternă. "De mult ar fi trebuit să depăşim această controversă", a opinat senatorul.

Preşedintele UDMR a arătat că Uniunea respectă sărbătorile şi evenimentele importante ale "celeilalte naţiuni", el precizând că reprezentanţii acestei organizaţii participă la festivităţile prilejuite de ziua de 1 Decembrie.



comentează şi tu Momentan sunt 18 comentarii
Taguri:
MARKO ,
ZIUA NAŢIONALĂ ,
sărbătoare
COMENTARII
  • tr. 30 nov 2010

    Transilvania. Cred ca sunt multi (nu toti,sunt si oameni la locul lor) ca Bubi. Auzi mai Spiridoane (O noapte furtunoasa), de cate ori ai auzi tu, "confuzia", ca Budapesta este capitala Romaniei, cred ca nu o data si oare este chiar intamplator. Mergi asa in continuare si o sa le indeplinesti si acest vis.
    Poate motzii tai o sa te potoleasca pentru ca, poti fi sigur ca de injurat te injura. Cred ca te injura si ungurii.

  • tr. 30 nov 2010

    Bai p-ula de Boc(ciu), esti motz, se invarte Avram Iancu in mormant de ce faci (acum ma refer la invatamant) si pe cine strangi la piept numai si numai sa ramai la putere. Ce se va intampla dupa ce-si vad astia (ma refer la boz-gori) sacii in caruta. Nici nu-mi vine sa-mi inchipui. Bai baiat de pravalie, tu stii ca Bucurestiul este al doilea oras din lume cu numar de populatie maghiara, aprox. 400 000 de maghiari. Nici nu-mi vine sa-mi inchipui ce se poate intampla in capitala, dar-mi-te in T

  • Mihai Viteazu 30 nov 2010

    Are umor dl Bela. Sau sa-i zicem tupeu? Din cate tin eu minte in fosta "statalitate" maghiara nu se invata decat in maghiara. Si tot asa se si vorbea. (cam ce se intampla si azi prin Covasna si Harghita nu?) Iar in asa-zisa "statalitate" pierduta numele bunicului meu a fost transformat fortat din romanesc in maghiar. O fi uitat cumva dl Bela? Cam multe amnezii. Sau trebuie sa aducem aminte de cate "popoare" erau sub "democratica statalitate"? Cam pueril pentru un tip care se crede "destept".

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa