Mazăre spune că a decis să demisioneze de la şefia PSD Constanţa în timp ce se plimba cu caiacul

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, care a anunţat, joi seară, că a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, rămânând însă în continuare membru al partidului, a declarat, vineri, că a luat această decizie în timp ce se plimba cu caiacul pe lacul Siutghiol din Mamaia.

434 afișări
Imaginea articolului Mazăre spune că a decis să demisioneze de la şefia PSD Constanţa în timp ce se plimba cu caiacul

Mazăre spune că a decis să demisioneze de la şefia PSD Constanţa în timp ce se plimba cu caiacul (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

"Ieri (joi - n.r.), după ce m-am plimbat cu caiacul, agale, o oră şi 50 de minute - vă spun exact - din Mamaia până în Năvodari, pe drum am avut timp să mă gândesc şi, la masă, l-am chemat pe Făgădău (preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa - n.r.). Zic: «Vino, te rog frumos, cu o hârtie şi cu pix»; am scris demisia, i-am dat-o şi nu-mi mai trebuie politică. Şi în curând nu-mi va mai trebui nici administraţie”, a declarat RaRadu Mazărevineri, înainte de a se prezenta la DNA Constanţa, unde i s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale într-un dosar în care este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu.

El a explicat că este hotărât ca "până la vară” să îşi dea demisia şi din funcţia de primar al Constanţei, şansele să se răzgândească fiind foarte mici, indiderent ce "vrea poporul".

"Aproape sigur îmi dau demisia până în vară. 90 la sută! Nu mai vreau şi nu-mi mai trebuie. Nici care (alegorice - n.r.), nici defilări. (...) Nu contează ce vrea poporul, pentru că am şi eu familia mea, prietenii mei, dreptul să trăim. Chiar dacă îmi pare rău. Le mulţumesc oamenilor pentru că m-au votata atâta amar de vreme, pentru că au crezut. Şi eu mi-am dorit să fac bine, cât am putut. Sigur că am şi greşit uneori. Dar vreau şi eu să trăiesc. Deja la vară fac 47 de ani şi de zece ani de zile târâi porţile DNA-ului şi răspund la fel şi fel de acuzaţii... Nu mai pot. Nici nu mai pot să mă ocup de ceea ce înseamnă oraş. Eu nu mai pot să dau o dispoziţie nimănui în Primărie pentru că peste o săptămână poate să fie chemat de procurori şi întrebat : «Te-a pus primarul?»”, a spus Radu Mazăre.

Edilul a adăugat că, după ce îşi va da demisia şi de la Primăria Constanţei, va merge la plajă.

"După aceea, o să mă ocup de dosare şi o să stau la plajă şi nu o să mai fac nimic pentru care să-mi înceapă iar procurorii anchete. Pentru că în momenul ăsta orice fac este luat şi anchetat şi nu mai vreau. Am şi eu dreptul la viaţa mea", a spus Mazăre.

Radu Mazăre a mai declarat că nu-l mai intereseză politica, fiind acum doar simplu membru de partid, spunând despre liderii PSD că sunt "complexaţi".

"Domnul Bolcaş a avut dreptate: PSD este un partid, el însuşi şi cu liderii lui, complexaţi şi timoraţi. (...) Nu mă mai interesează cine va conduce PSD Constanţa. Nu mă mai întrebaţi că nu vă mai comentez politică - dacă sunt simplu membru nu mai am de ce să comentez. Nu mă interesează cine va conduce organizaţia - uite îmi fac cruce că nu mă mai interesează. Nu mai vreau să mai trăiesc coşmarul ăsta, indiferent de ce se întâmplă în politică în România, indiferent de ce se întâmplă în administraţie în Constanţa. Merge bine, merge prost Primăria, nu o să mă mai intereseze”, a mai spus Radu Mazăre.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, joi seară, că a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, pe care o ocupa din anul 2003, precizând însă că rămâne în continuare membru al partidului.

“Deocamdată, nu am demisionat din funcţia de primar, foarte curând însă o voi face", a declarat Radu Mazăre corespondentului MEDIAFAX.

Mazăre ocupa funcţia de preşedinte al PSD Constanţa din anul 2003, când a şi intrat în rândurile social-democraţilor. Radu Mazăre este primar al municipiului Constanţa din anul 2000.

Radu Mazăre declarase, la întoarcerea acasă de la Bucureşti că intenţionează să renunţe şi la primărie, şi la politică în scurt timp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici