MESAJUL lui Iohannis, de Ziua Marinei: Forţele Navale Române se evidenţiază ca o structură de forţe echilibrată prin calitate şi pregătire

Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Zilei Marinei, apreciind "calitatea şi nivelul de pregătire la standarde moderne" ale acestei "structuri de forţe echilibrate", capabilă să îndeplinească misiunile specifice atât în plan naţional, cât şi pe cele desfăşurate sub egida NATO şi UE.

856 afișări
Imaginea articolului MESAJUL lui Iohannis, de Ziua Marinei: Forţele Navale Române se evidenţiază ca o structură de forţe echilibrată prin calitate şi pregătire

Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis acest mesaj prin intermediul consilierului său prezidenţial Ion Oprişor, care a participat în numele preşedintelui la ceremoniile de la Constanţa dedicate Zilei Marinei.

"Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin tradiţie, şi Ziua Marinei Române. Această dublă sărbătoare îmi oferă plăcutul prilej să adresez salutul meu tuturor celor care slujesc cu devotament şi dăruire întinderile albastre - marinari militari şi civili deopotrivă, constructori navali şi lucrători portuari - profesionişti care au purtat drapelul României la catarg şi în suflet pe mările şi oceanele lumii. În semn de preţuire şi respect pentru înaintaşi, se cuvine ca, acum, la ceas aniversar şi comemorativ, să aducem un pios omagiu tuturor celor care şi-au dedicat viaţa acestei nobile meserii şi care s-au jertfit pentru gloria pavilionului tricolor", a transmis Klaus Iohannis.

Preşedintele spune că, prin calitatea şi nivelul de pregătire la standarde moderne ale celor care îşi servesc astăzi ţara în cadrul Forţelor Navale Române, "Marina noastră militară se evidenţiază ca o structură de forţe echilibrată, în măsură să-şi îndeplinească misiunile specifice, atât în plan naţional, cât şi în cel al operaţiilor executate în cadrul iniţiativelor regionale ori sub egida NATO şi a Uniunii Europene".

Iohannis aminteşte şi de participarea activă a Marinei la iniţiativa Atlantic Resolve South, prin componenta sa regională, Black Sea Resolve, mai ales în contextul actualei crizei manifestate în vecinătatea României.

Preşedintele a anunţat şi că a dat curs propunerii Ministrului Apărării Naţionale pentru decorarea Drapelului de luptă al Statului Major al Forţelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, "pentru înaltul profesionalism şi rezultatele remarcabile obţinute de-a lungul anilor".

"La această sărbătoare, cu rezultate deosebite se prezintă şi marinarii poliţişti de frontieră, care îşi demonstrează permanent devotamentul şi competenţa în securizarea frontierelor maritime şi fluviale, cu un accent deosebit pe frontierele externe ale Uniunii Europene. Cu prilejul Zilei Marinei Române, doresc, totodată, să le transmit tuturor celor care profesează în domeniile cu specific naval sau sunt alături de aceştia, familiilor lor, multă sănătate, bucurii şi realizări în activitatea viitoare. Fie ca protectoarea marinarilor români, Sfânta Fecioară Maria, să vă însoţească şi să vă ocrotească, oriunde veţi fi! La mulţi ani şi bun cart înainte!”, conchide preşedintele, în mesajul său.

Klaus Iohannis nu a participat la ceremoniile de la Constanţa, prilejuite de Ziua Marinei, şi l-a trimis în locul său pe consilierul prezidenţial Ion Oprişor, care conduce Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Absent de la ceremonii a fost şi premierul Victor Ponta. Şeful Executivului a adresat, pe Facebook, un mesaj cu ocazia Zilei Marinei şi le-a urat "La mulţi ani" marinailor, spunând că se bucură că guvernul a reuşit să corecteze greşelile din trecut şi a făcut "dreptate" prin legea privind pensiile de serviciu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici