MESAJUL lui John Kerry pentru poporul român de Ziua Naţională: "SUA sunt mândre să aibă un prieten şi un aliat ca România"

John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite, transmite felicitări poporului român, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, cu ocazia Zilei Naţionale a României, celebrată pe 1 decembrie.

793 afișări
Imaginea articolului MESAJUL lui John Kerry pentru poporul român de Ziua Naţională: "SUA sunt mândre să aibă un prieten şi un aliat ca România"

John Kerry (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia Zilei Unirii, pe 1 decembrie", a declarat John Kerry, conform unui comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.

"Anul acesta, Statele Unite şi România au parcurs etape importante în parteneriatul strategic. În octombrie, ţările noastre au inaugurat lucrările la baza aeriană de la Deveselu, unde va fi construită o nouă unitate antirachetă - o contribuţie semnificativă pentru securitatea noastră comună şi a Alianţei Nord-Atlantice", a adăugat John Kerry.

"De asemenea, am înnoit Acordul bilateral Fulbright, program de schimburi educaţionale la care, din 1960, au participat peste 3.000 de studenţi, profesori şi cercetători din ambele ţări. Relaţiile economice dintre Statele Unite şi România sunt puternice, cu investiţii de miliarde de dolari începând din 1990", a continuat secretarul de Stat american.

"Statele Unite sunt mândre să aibă un prieten apropiat şi un aliat precum România; ne gândim chiar la consolidarea parteneriatului nostru în anii următori", a încheiat Kerry.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici