Ministru danez: Copenhaga a susţinut şi va menţine poziţia de aderare a României la Schengen

Ministrul danez al afacerilor europene, Nikolai Wammen, a declarat că ţara sa a susţinut soluţia aderării României şi Bulgariei în două etape la spaţiul Schengen, adăugând că această poziţie rămâne valabilă şi speră în găsirea unui compromis în acest sens până la sfârşitul acestui an.

245 afișări
Imaginea articolului Ministru danez: Copenhaga a susţinut şi va menţine poziţia de aderare a României la Schengen

Ministru danez: Copenhaga a susţinut şi va menţine poziţia de aderare a României la Schengen

"Poziţia Danemarcei este clară, noi dorim ca România să adere la spaţiul Schengen. Noi susţinem abordarea privind aderarea în doi paşi şi am exprimat acest lucru în discuţiile mutuale privind acest lucru şi vom rămâne pe această poziţie. Aşa cum am spus, sperăm ca abordarea în doi paşi să însemne că va fi un compromis în acest sens până la sfârşitul acestui an. Asta este ceea ce susţine Danemarca în mod activ, am făcut acest lucru în trecut şi vom continua să facem acest lucru şi în viitor", a afirmat Wammen, după întâlnirea de la Bucureşti cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.

Soluţia aderării în două etape presupune ca România şi Bulgaria să adere într-o primă fază la zona Schengen cu punctele de frontiere maritime şi din aeroporturi, iar într-o a doua fază ulterioară cu frontierele terestre.

Decizia privind calendarul de aderare a României şi Bulgariei a fost amânată la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din luna martie, în urma opoziţiei Germaniei, Olandei şi Finlandei, care au arătat că aşteaptă ca Bucureştiul şi Sofia să aibă mai întâi mai multe progrese în cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare în domeniul Justiţiei. Următorul raport al Comisiei Europene privind MCV pentru cele două ţări este aşteptat în luna decembrie a acestui an.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici