Video Mitrea reproşează actualei conduceri că a îndepărtat oameni de valoare
Senatorul PSD Miron Mitrea a acuzat, joi, la CN, actuala conducere a PSD de faptul că a reuşit să îndepărteze oameni extrem de valoroşi care fie au plecat, precum Sorin Oprescu şi Dan Ioan Popescu, fie au fost îndepărtaţi, precum Mihai Tănăsescu, Ioan Rus sau Ioan Mircea Paşcu.
"Am reuşit să îndepărtăm şi oameni extrem de valoroşi. Sorin Oprescu a fost dat afară din partid pentru că a îndrăznit să-l contracandideze pe Mircea Geoană A venit înapoi când au fost alegeri pe Bucureşti. L-am refuzat şi am ajuns în situaţia în care unul dintre cei mai buni oameni ai PSD e primar independent, nu al PSD", a susţinut Miron Mitrea.
Social-democratul i-a menţionat în discursul său şi pe alţi colegi de partid precum Mircea Paşcu, Mihai Tănăsescu, Ioan Rus sau Dan Ioan Popescu.
"Unde e Paşcu, a dus România în NATO, îl dăm la o parte? Mihai Tănăsescu în 2006 a fost vicepreşedinte al partidului, a fost şters, nu-l avem aici, DIP şi alţi colegi, pe care i-am părăsit. Astăzi în PSD cu care vrem să câştigăm puterea Ioan Rus e acasă, la Cluj. Cu acest mod de a ne trata oamenii facem să avem oameni care să nu aibă încredere în noi", a adăugat Mitrea.
În plus, Mitrea a criticat şi faptul că liderii PSD au uitat de oamenii din Guvernul Văcăroiu de care se ruşinează acum.
"Am fost la guvernare de două ori, de fiecare dată am stat un ciclu complet. Uneori vorbim cu oarecare ruşine de Guvernul Văcăroiu. Am uitat de Sandu Stănescu. Unde e? E aici? Florin Georgescu care acum e la BNR. Nu-mi este ruşine că am făcut parte din Guvernul Adrian Năstase. Sunt mândru de asta, a fost cel mai bun Guvern post-revoluţionar. Nu mă ruşinez, deşi am fost gonit şi vânat de toată titulatura politică pentru că am făcut parte din acel guvern, a fost guvernul care a reuşit să ducă România în NATO", a susţinut Mitrea.
Menţionând că îl apreciază pe Vanghelie, Mitrea a susţinut însă că acesta nu face bine conducerii PSD la centru.
"Vanghelie este un foarte bun primar la sectorul 5, dar nu trebuie să reprezinte PSD la nivel naţional, nu ne face bine", a spus Mitrea.
El a criticat şi deciziile PSD privind colaborarea centru-teritoriu, menţionând că PSD a abuzat, ajungându-se la situaţia în care "organizaţiile mai slabe să nu mai aibă dreptul să vorbească".
"Solidaritatea în partid nu trebuie pierdută, trebuie câştigată. Nu cred că trebuie să avem un război între centru şi teritoriu", a conchis Mitrea.
În replică, Adrian Năstase a precizat că l-a invitat pe Paşcu, dar acesta a declinat invitaţia pentru o reuniune internaţională, precizând că l-a invitat şi pe Ioan Rus, care a transmis că nu poate să vină sau nu a dorit.
În privinţa lui Tănăsescu, Năstase a precizat că PSD are un loc liber la Departamentul Economic şi l-a invitat pe Mihai Tănăsescu să revină în PSD.
"În ceea ce îl priveşte pe Tănăsescu, vă anunţ public că avem un loc liber la Departamentul economic şi, dacă el, care s-a autotsuspendat pentru a merge la FMI, doreşte să revină, avem un loc liber la departament", a conchis Năstase.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





Abia acum isi da PSD-ul seama ce pierdere a fost plecarea lui Oprescu?Pentru partid,caci pentru Oprescu nu a fost decat un pas inainte.S-a descurcat bine si fara sa fie la cheremul unui Vanghele sau Hrebenciuc:primaria castigata si un rezultat onorabil la prezidentiale.Are coloana vertebrala,nu se intoarce in partid.Iar in memoria colectiva va ramane ca "INDEPENDENTUL".Singurul, in 20 de ani.Nu este o performanta la indemana oricui.
Acest individ numit Mitrea care nu a facut nimic in Vrancea (nici Oprisan nu a facut nimic) ca sa castige Geoana are neobrazarea sa mai si vorbeasca. Se vede ca este omul care va distruge PSD-ul daca ajunge in varf
Cristian Diaconescu si Mitrea au ajuns sa se sape unul pe altul, pentru a prinde gratiile lui A. Nastase din postura de fruntas. Practic, ei nu se bat acum pentru presedintia partidului, ci cauta o pozitie cat mai buna pentru a-si negocia locul final. S-au aruncat insa prea tare si s-ar putea sa nu se aleaga cu nimic.