Moţiunea simplă a PSD pe tema pensiilor militarilor a fost respinsă de Senat

Plenul Senatului a respins, luni, moţiunea simplă a PSD intitulată "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români!", fiind înregistrate 49 de voturi "pentru" şi 65 "împotrivă".

21 afișări
Imaginea articolului Moţiunea simplă a PSD pe tema pensiilor militarilor a fost respinsă de Senat

Moţiunea simplă a PSD pe tema pensiilor militarilor a fost respinsă de Senat (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Senatorii s-au pronunţat asupra moţiunii simple semnate de 36 de senatori PSD şi doi PNL prin vot secret electronic.

Iniţiatorii moţiunii solicitau demisia ministrului Apărării, Gabriel Oprea, pe care îl acuzau de "ambiguitate" şi "inconsecvenţă" în privinţa pensiilor militarilor.

Prezent la şedinţa în plenul Senatului, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a spus că se aştepta să găsească în textul moţiunii simple cu tema "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români" elemente concrete din activitatea sa ca ministru, care să poată fi supuse unor "critici constructive". "Din păcate, nu am găsit altceva decât o expunere constructivă, cu informaţii denaturate, menite să inducă în eroare opinia publică", a opinat el.

Oprea a atacat PSD în discursul din finalul dezbaterilor la moţiune, spunând că social-democraţii nu au nimic sfânt şi vor rămâne din ce în ce mai puţini. El a afirmat că semnatarii moţiunii simple "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români!"s-au pronunţat nu pentru interesele pensionarilor, ci pentru interesele propriilor grupuri de interese.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici