Năstase: Este o faptă creştinească să mergi la DNA ca martor

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înainte de BPN, că vizita la DNA reprezintă o "faptă creştinească" şi chiar o datorie cetăţenească, el comentând astfel la prezenţa lui Mircea Geoană de către procurorii DNA.

12 afișări
Imaginea articolului Năstase: Este o faptă creştinească să mergi la DNA ca martor

Năstase: Este o faptă creştinească să mergi la DNA ca martor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Am aflat că Mircea Geoană a fost la DNA. Eu cred că ar trebui să ne pregătim lunea de dimineaţă cu nişte ştiri corespunzătoare, pentru că, din oră în oră apare chestiunea asta că s-a dus ca martor la DNA. Bun, s-a dus. Şi care-i problema? Deci, haideţi să vedem care este problema. Eu înţeleg că este o faptă creştinească să mergi la DNA ca martor. E chiar o obligaţie cetăţenească", a spus Năstase.

"Ce pot eu să spun? Ce pot eu să speculez şi ce rost ar avea? Deci, facem jocul DNA, din păcate, şi al celor care controlează politic DNA", a adăugat Năstase.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a prezentat, luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) unde a fost citat de procurori în dosarul senatorului Cătălin Voicu, arestat preventiv pentru corupţie. La intrarea în sediul DNA, Mircea Geoană a refuzat să facă declaraţii.

El a stat aproximativ o oră la sediul DNA, timp în care a răspuns întrebărilor procurorilor legate de dosarul în care a fost arestat preventiv senatorul Cătălin Voicu.

La ieşire, Geoană a spus că a venit în calitate de martor, fără avocat şi că a avut o discuţie "succintă" cu procurorii anticorupţie.

"Am avut o discuţie foarte succintă în care am declarat chestiuni legate de întrebările care mi-au fost adresate", a spus preşedintele Senatului, care a adăugat că este confidenţial "conţinutul discuţiilor".

Numele lui Mircea Geoană a fost vehiculat în dosarul lui Cătălin Voicu în legătură cu intermedierea unei întâlniri între senatorul PSD Cătălin Voicu şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz.

În 29 aprilie, preşedintele Senatului a declarat că nu a intermediat niciodată o chestiune care să fie nelegală şi a calificat SMS-urile invocate de procurori, dintre el şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, drept "nişte minciuni".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici