Oltean: PDL este în faza finală de negociere cu UDMR pe legea comasării alegerilor

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că partidul pe care îl reprezintă este în faza finală de negociere cu UDMR pe legea comasării alegerilor şi că acest proces nu este condiţionat de reorganizarea administrativă.

113 afișări
Imaginea articolului Oltean: PDL este în faza finală de negociere cu UDMR pe legea comasării alegerilor

Ioan Oltean (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax foto)

"Comasarea alegerilor nu este condiţionată de reorganizarea administrativă. Sunt două proiecte totalmente distincte. Sigur că pentru noi ar fi un lucru excelent, o motivaţie extrem de pertinentă, dar sunt lucruri care au drumuri paralele", a spus, într-o conferinţă de presă, Ioan Oltean, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Oltean, PDL este în faza finală de negociere cu UDMR pe legea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare şi a legii care vizează sistemul electoral.

"Sperăm ca, probabil săptămâna viitoare, să putem să ajungem la un numitor comun care să ne permită să trecem de îndată la redactarea actelor normative care vizează reglementarea acelor domenii. UNPR a subscris fără niciun fel de reţinere poziţiei noastre, iar săptămâna viitoare sperăm să ne armonizăm punctele de vedere cu UDMR, luni sau marţi", a spus Oltean.

Conform acestuia, discuţiile se mai poartă pe tema compensării pe sistemul de vot.

"E conturată în proporţie de 99%, să zicem, necesitatea comasării alegerilor şi într-o proporţie mai mică modalitatea în care se va realiza compensarea pe sistemul de vot. 60-40, 65-35, cam aici se lucrează. S-a stabilit cert că la Senat vom merge pe sistemul de vot uninominal fără compensare. Cine câştigă colegiul câştigă locul în Senat, cu reducerea numărului de parlamentari. La Cameră nu am căzut de acord asupra numărului care se va reduce. Am căzut de acord că, în mod cert, câştigătorul colegiului ia colegiul. Mai urmează să stabilim numărul de deputaţi şi procentele de compensare", a declarat Oltean.

El a adăugat că, având în vedere rezultatele preliminare ale recensământului, potrivit cărora s-a redus populaţia, se va reduce şi numărul de parlamentari.

Coaliţia guvernamentală a decis, în septembrie, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, care a precizat că nu s-a stabilit o dată pentru organizarea scrutinului.

MEDIAFAX a anunţat din 4 septembrie că data luată în calcul de PDL pentru organizarea alegerilor parlamentare şi locale comasate este 18 noiembrie 2012. Surse din partid au declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, că PDL vrea ca alegerile parlamentare şi cele locale să aibă loc simultan în data de 18 noiembrie 2012, propunere care va fi discutată în coaliţie împreună cu trecerea la uninominalul pur pentru legislative, conform discuţiilor purtate la o reuniune a PDL de la Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici