Parlamentul nu discută miercuri modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor

Modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor nu intră miercuri în dezbaterea plenului Parlamentului deoarece nu are un raport de la comisia de specialitate, a precizat deputatul PNL Ludovic Orban, arătând că, până când va fi schimbat statutul, ridicarea imunităţilor se va "judeca" după Constituţie.

73 afișări
Imaginea articolului Parlamentul nu discută miercuri modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor

Parlamentul nu discută miercuri modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Birourile Permanente au decis să sesizeze Comisia pentru statut pentru aceste proiecte de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor. Am sesizat comisia şi modificările la statut se vor dezbate la prima şedinţă a comisiei şi apoi în plen, la prima şedinţă după elaborarea raportului", a spus Orban.

Întrebat cum se va judeca o speţă a procurorilor până la modificarea statutului, Orban a precizat: "Conform textului constituţional, articolul 176, aliniatul 2, care spune că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea deputaţilor, respectiv, senatorilor".

El a mai spus că liberalii au sesizat Curtea Constituţională în urma votului la Dan Şova.

Senatul a respins, săptămâna trecută, solicitarea Parchetului de arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova, luând în considerare prevederile Statutului deputatului şi senatorului, care precizează ca o astfel de hotărâre va fi adoptată cu votul majorităţii senatorilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici