Paşcan (PMP): UDMR instigă la nerespectarea legii şi colectează fonduri pentru aleşii locali

Preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, a declarat, joi, că UDMR instigă la nerespectarea legii şi colectează fonduri pentru primarii sancţionaţi pentru că au pus însemnele "Ţinutului Secuiesc" pe clădirile primăriilor şi ale consiilor judeţene şi au refuzat să le înlăture.

129 afișări
Imaginea articolului Paşcan (PMP): UDMR instigă la nerespectarea legii şi colectează fonduri pentru aleşii locali

Paşcan (PMP): UDMR instigă la nerespectarea legii şi colectează fonduri pentru aleşii locali

"UDMR instigă la nerespectarea legii şi colectează fonduri pentru primarii care au refuzat să aplice hotărârile definitive ale instanţelor de judecată. Aflăm cu stupoare, din declaraţia publică făcută de vicepreşedintele executiv al UDMR, Horvath Anna, că prin intermediul unei asociaţii se strâng donaţii pentru un fond de solidaritate destinat primarilor UDMR, a celor condamnaţi să achite amenzi administrative pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile primăriilor. Este un fapt foarte grav! Cei în cauză au fost amendaţi administrativ pentru încălcarea legii şi nepunerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti definitive. Prin urmare, UDMR instigă la nerespectarea legii şi colectează fonduri determinându-şi şi stimulându-şi primarii ca, în continuare, să refuze să aplice hotărârile definitive ale instanţelor de judecată, ceea ce în mod evident constituie o faptă de natură penală. Cu atât mai mult, este vădită şi provocarea politică, respectiv instigarea etnică la nesupunere civică şi pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare", a afirmat preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Deputatul PMP a adăugat că în ultimii ani sute de primari şi preşedinţi de consilii judeţene din UDMR au arborat steagul "Ţinutului Secuiesc" pe clădiri. Aleşii au fost daţi în judecată de prefecţi şi sancţionaţi pentru că nu au înlăturat însemnele şi nu au respectat legea, refuzând să pună în aplicare hotărârile instanţelor de judecată.

"Sute de primari şi unii preşedinţi de consilii judeţene reprezentând formaţiunile politice ale maghiarimii au arborat, în ultimii ani, în mod premeditat şi concertat, pe faţadele clădirilor primăriilor şi ale consiliilor judeţene (majoritari din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna), aşa-zisul „steag” al enclavei etnic-separatiste denumite „Ţinutul Secuiesc”. În temeiul legislaţiei în vigoare, prefecţii au chemat în instanţă primarii mai multor localităţi care au arborat respectivele însemne nelegale secuieşti, acestea fiind amplasate şi pe instituţiile din subordinea consiliilor locale. În alte cazuri, au fost sesizate instanţele de judecată pentru nerespectarea legislaţiei privind inscripţionarea bilingvă, respectiv atunci când au fost inscripţionate denumirile instituţiilor publice doar în limba maghiară sau mai întâi în limba maghiară şi doar în subsidiar în limba oficială a statului român. Toate procesele privind steagurile şi inscripţiile bilingve de pe sediile unităţilor administrativ-teritoriale au fost câştigate de prefecţi. Instanţele i-au obligat prin sentinţe pe aleşii locali să respecte legislaţia în vigoare şi să îndepărteze respectivele însemne nelegale de pe sediile unităţilor administrativ-teritoriale", a completat Marius Paşcan.

Acesta a precizat că PMP va sesiza instituţiile abilitate ale statului să demareze cercetări de natură civică şi penală în cazul primarilor care acum strâng bani din fonduri pentru a plăti amenzile cauzate în urma refuzării înlăturării steagurilor "Ţinutului Secuiesc" de pe clădirile instituţiilor.

"PMP sesizează în acest caz instituţiile abilitate ale statului pentru a reacţiona cu promptitudine şi fermitate, în scopul demarării cercetărilor de natură civilă şi penală, în scopul asigurării respectării legii şi pentru tragerea la răspundere a celor posibil vinovaţi. Conform Constituţiei, Art. 1 (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie; Art. 16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, (2) Nimeni nu este mai presus de lege", a conchis Paşcan.

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate unde fiecare membru poate dona sume de bani pentru sprijinirea financiară a primarilor Uniunii condamnaţi de instanţe să plătească amenzi pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile instituţiilor.

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Horvath Anna, coordonatorul proiectului, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că donaţiile vor fi colectate, în primul rând, de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai Uniunii, de la parlamentari şi europarlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici