Ponta afirmă că a discutat cu Băsescu pe parcursul lucrărilor Consiliului European

Premierul Victor Ponta afirmă că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu pe parcursul zilei de miercuri, în contextul lucrărilor Consiliului European, şi a reluat ideea că şeful statului a avut, alături de ministrul de Externe, un rol important în extinderea duratei de absorbţie a fondurilor UE.

511 afișări
Imaginea articolului Ponta afirmă că a discutat cu Băsescu pe parcursul lucrărilor Consiliului European

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Întrebat la postul B1 TV dacă a dialogat cu preşedintele în ziua Consiliului European, Ponta a răspuns afirmativ.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Bruxelles, că preşedintele Comisiei Europene a reiterat propunerea oficială de a acorda României şi Slovaciei încă un an pentru absorbţia fondurilor UE aferente perioadei 2007-2013, astfel încât pericolul de dezangajare a fondurilor să fie evitat, în iunie fiind clarificate ultime detalii.

Şeful Guvernului a precizat că este o decizie extrem de importantă, pentru obţinerea căreia crede că s-a colaborat foarte bine, iar România a avut "o poziţie unitară", începând cu preşedintele Traian Băsescu, la discuţia despre mecanismul financiar multi-anual.

Ponta se va întâlni cu  grupurile parlamentare USL pentru a opri criticile publice între politicieni

Liderul PSD Victor Ponta a anunţat că se va întâlni cu grupurile parlamentare ale USL pentru a le transmite că este normal ca un parlamentar să formuleze critici, dar că acestea trebuie prezentate în cadrul şedinţelor de grup, adăugând că el nu acceptă să se facă "că plouă" ca în cazul Stănescu.

El şi-a anunţat intenţia de a avea o astfel de întâlnire întrebat fiind cum comentează criticile adresate recent de către senatorul PSD Augustin Mitu la adresa ministrului PNL al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

"Am două variante: să spun cum e cu libertatea de exprimare, adică să mă fac că plouă ca în cazul Sorin Roşca Stănescu, sau - şi voi face asta - să discut cu toţi membrii grupurilor parlamentare", a spus Ponta.

Liderul PSD a precizat că nu este de acord cu acest gen de exprimare.

Senatorul PSD Augustin Mitu l-a criticat pe ministrul PNL al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o declaraţie politică pezentată în plenul Senatului, spunând că reformele acestuia sunt ineficiente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici