Ponta: Am cerut PSD Bucureşti suspendarea lui Cătălin Voicu din partid
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Topliţa, că a cerut organizaţiei de Bucureşti să îl suspende din partid pe senatorul Cătălin Voicu, pe perioada cât este cercetat.
Acesta a spus că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va face investigaţiile de rigoare şi că speră că va dovedi că stenogramele nu au plecat de Senat.
Ponta a afirmat că CSM trebuie să ancheteze cazul lui Voicu şi să ia măsurile de rigoare, afirmând că faptul că încă procesele se judecă la televizor este un semnal prost pentru justiţia din România şi denotă modul în care politicul influenţează justiţia românească.
"Dacă stenogramele sunt adevărate, eu mă despart total de acest mod de a gândi şi de face politică", a spus Ponta.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Senatul în vederea încuviinţării arestării senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Constituţiei, deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.
Conform Regulamentului Senatului, cererea de arestare a unui senator se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Senatului, acesta o aduce la cunoştinţă în şedinţă publică, după care o trimite Comisiei juridice, raportul comisiei fiind trimis de BP plenului, care hotărăşte cu votul secret al majorităţii senatorilor.
Voicu va fi audiat marţi de Comisia juridică în acest caz.
Nume de politicieni precum Gabriel Oprea, Ludovic Orban, Marian Vanghelie, Miron Mitrea, de magistraţi - Florin Costiniu, şi de oameni de afaceri - Costel Căşuneanu şi Marius Locic, apar în stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu.
Subiectele discuţiilor publicate vizează intervenţii pe lângă magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, intervenţii la IGP, intenţia senatorului Voicu de a fi devenit, în cazul în care Mircea Geoană ar fi câştigat prezidenţialele din 2009, ministru al Internelor, dorinţa acestuia privind arestarea lui Neculai Onţanu şi "întocmirea unor dosare" lui Gabriel Oprea.
Cătălin Voicu ar fi intervenit folosindu-şi influenţa asupra magistraţilor nu doar în cazurile lui Căşuneanu, Mazăre şi Locic, dar şi pentru Marian Oprişan, vicepreşedinta PSD Dolj Maria Schutz, judecaţi pentru corupţie, pentru soţia lui Miron Mitrea şi în cazul accidentului lui Ludovic Orban.
Voicu este considerat un apropiat al lui Marian Vanghelie, lider al PSD Bucureşti, al cărui nume apare în stenogramele din presă.
-
Financial Times: Problemele politice ale lui Traian Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu
Externe ieri, 23:45
Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times în ediţia electronică. citeşte tot
-
CABINETUL UNGUREANU: Toţi miniştrii au primit aviz favorabil în Comisii. Plenul va decide joi prin vot asupra învestirii
Toate persoanele nominalizate pentru funcţiile de miniştri în Cabinetul Ungureanu au fost audiate în comisiile parlamentare. Prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură vor avea loc în plenul reunit, joi, de la ora 11.00. citeşte tot





Dl. voicu este senator?Cum naiba a ajuns un asemenea specimen in Parlament ?I-au platit altii "biletul de intrare" sau si l-a achitat singur?Il vedem pe micile ecrane de cateva luni bune , dar nici acum , dupa ce i-am auzit justificarile ,nu pot crede ca un asemenea individ a reusit sa intre in Forul Legislativ al Romanicei noastre , cea saraca.Cu moaca aia de vanzator de bilete de acces la peronul garii din Cucuieti Vale a reusit sa convinga electoratul?Este grav! La fel ca si reusita lui BASE!
Mister Cititor,
,,Stat de Drept `` cu toti infractorii politici cand economia este unde este? Despre ce drepturi poate
sa pretinda un criminal ca acest mizerabil voicu? Sa mediatizat caci intreg poporul ROMAN este
la limita existentei din cauza unora ca acest gunoi si inca multi altii. Se stie de ani de zile ca prin
santaje, imunitati si alte bazaconii si inventii justitiare infractorii sfideaza pe omul de buna credinta
din tara.
Lasate de a caracteriza pe ROMANI de la nivel de cititor.
tot ce am citit pe forumuri mi-a demonstrat ca romanii mai au mult pana sa inteleaga cum e cu statul de drept. Voicu, chiar daca era criminal in serie, avea niste drepturi. Felul cum s-a mediatizat in ziare la tv. , demonstreaza ca de fapt, altceva se vrea. Acuzatorii lui Voicu, nerespectand legea si drepturile persoanei respective sunt practic, ca si comportament, pe aceeasi linie cu Voicu, poate chiar mai rau, pt. ca voicu e o persoana dubioasa in timp ce ei se dau drept cavalerii dreptatii.