Ponta: Decizia de aderare la Schengen este una politică, sunt lucruri care nu pot fi influenţate

România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar decizia în acest sens este una politică, existând şi lucruri pe care autorităţile de la Bucureşti nu le pot influenţa, a declarat premierul Victor Ponta.

605 afișări
Imaginea articolului Ponta: Decizia de aderare la Schengen este una politică, sunt lucruri care nu pot fi influenţate

Ponta: Decizia de aderare la Schengen este una politică, sunt lucruri care nu pot fi influenţate

"Aşa cum a spus şi prim-ministru finlandez, tehnic toată lumea este de acord că merităm în Schengen, decizia care trebuie luată este o decizie politică. Decizia politică care va fi luată până la sfârşitul acestui an de noul guvern al Germaniei, condus, sigur, tot de Merkel, dar de noul guvern, de guvernul olandez, care de asemenea este după alegeri, şi de guvernul finlandez va ţine cont, printre altele, şi de progrsele în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare", a spus Ponta, aflat în Finlanda.

El a precizat însă că nu poate avansa un termen la care procesul de aderare la Schengen să fie încheiat integral şi că tot ceea ce pot face autorităţile române este să îşi convingă partenerii să adopte decizia politică de primire în Schengen.

Finlanda aşteaptă, conform hotărîrii luate la nivelul UE, următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru a avea mai multe informaţii înainte de a adopta o decizie privind integrarea României în spaţiul Schengen, a anunţat anterior premierul finlandez Jyrki Katainen.

La rândul său, Ponta a amintit că, la sfârşitul acestui an, ar putea fi aprobată prima etapă a procesului de integrare, cu frontierele aeriene

Premierul Victor Ponta se află, luni, în vizită oficială în Finlanda, iar marţi va efectua o vizită similară în Lituania.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici