Ponta i-a adus cadou lui Iliescu o carte despre istoria Partidului Socialist Spaniol
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a oferit, marţi, preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, pentru ziua de naştere, o carte despre istoria Partidului Socialist Spaniol, pe care spune că a citit-o înainte să decidă să candideze la şefia partidului.
Ponta i-a adus cadou lui Iliescu o carte despre istoria Partidului Socialist Spaniol (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Ponta a ajuns la biroul lui Ion Iliescu din strada Atena la ora 10.30, spunându-le jurnaliştilor că îi va trimite flori, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, şi soţiei fostului preşedinte.
El i-a adus cadou preşedintelui de onoare al PSD o carte despre istoria Partidului Socialist Spaniol, scrisă de Jose Luis Rodriguez Zapatero şi intitulată "Il socialismo dei citatidini".
"Acum două săptămâni, când am hotărât să candidez (la preşedinţia PSD - n.r.) domnul Iliescu mi-a vorbit despre istoria Partidului Socialist Spaniol. Este o carte cu Felipe Gonzales şi Jose Zapatero, vreau să-i arăt că i-am studiat foarte serios şi sper să avem şi în România acelaşi succes pe care l-a avut Partidul Socialist Spaniol", a spus Ponta, înainte de a merge la biroul lui Iliescu.
Fostul preşedinte Ion Iliescu îşi sărbătoreşte în avans ziua de naştere, la cabinetul său din strada Atena, întrucât miercuri, când împlineşte 80 de ani, se pregăteşte pentru a participa la o dezbatere ce va avea loc la Paris.
Ion Iliescu şi-a sărbătorit, în ultimii cinci ani, ziua onomastică, dar şi ziua de naştere, respectiv 3 martie, la biroul său din strada Atena, unde a primit felicitărilor prietenilor, apropiaţilor şi ale colegilor de partid, presa fiind de fiecare dată de faţă.
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot





penibili.
sufla-ti-ai în lumânare la Jilava ... putregai comunist! piei satana iliescu!
Tinerelule, este bine sa cunosti istoria, dar mai bine este sa cunosti :
intelepciunea:
"Ferice de omul care găseÅŸte înÅ£elepciunea, ÅŸi de omul care capătă pricepere!
Căci câÅŸtigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, ÅŸi venitul adus de ea este mai de preÅ£ decât aurul;
ea este mai de preÅ£ decât mărgăritarele, ÅŸi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea."