Ponta: În jur de 15 noiembrie vom merge în Parlament cu asumarea răspunderii pe descentralizare

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că "în jur de 15 noiembrie" Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea descentralizării, astfel încât bugetul pentru 2014 să fie construit ţinându-se cont de finanţarea structurilor care trec de la ministere la autorităţile locale.

1171 afișări
Imaginea articolului Ponta: În jur de 15 noiembrie vom merge în Parlament cu asumarea răspunderii pe descentralizare

Ponta: În jur de 15 noiembrie vom merge în Parlament cu asumarea răspunderii pe descentralizare

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că ultima discuţie pe tema descentralizării a avut loc, joi, în şedinţa de conducere a USL, iar Liviu Dragnea va prezenta, săptămâna viitoare, o informare în Guvern cu privire la acest proiect.

"În luna noiembrie, undeva în jur de 15, vom merge în Parlament cu angajarea răspunderii Guvernului, pentru ca descentralizarea să poată fi inclusă şi în bugetul pe 2014, în aşa fel încât toate structurile care trec la autorităţile judeţene şi locale să treacă cu tot cu buget. Nu putem să le dăm fără buget, fără finanţare, ce să facă preşedintele Consiliului Judeţean cu structuri care nu au finanţare?", a declarat premierul.

Acesta a precizat că, pentru ca structurile care trec de la ministere la autorităţile locale şi judeţene să primească finanţare, înseamnă că "practic, legea descentralizării trebuie să fie adoptată înainte de legea bugetului".

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea, prezent la conferinţa de presă, a precizat că a finalizat discuţiile pe proiectul Legii descentralizării cu majoritatea grupurilor parlamentare, mai având de dezbătut proiectul cu reprezentanţii PPDD şi cei ai minorităţilor.

Premierul Victor Ponta a anunţat, recent, că proiectul legii descentralizării va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, în noiembrie, înainte de aprobarea bugetului pe anul 2014, dacă va exista susţinerea majorităţii.

Ulterior, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că Uniunea ar susţine proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale privind descentralizarea, cu unele modificări, mai ales referitoare la buget.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici