Ponta: La 30 de secunde după ce moţiunea trece vom anunţa Guvernul. Totul este pregătit

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi că USL a pregătit formula guvernamentală şi programul pe care îl va aplica dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată.

805 afișări
Imaginea articolului Ponta: La 30 de secunde după ce moţiunea trece vom anunţa Guvernul. Totul este pregătit

Ponta: La 30 de secunde după ce moţiunea trece vom anunţa Guvernul. Totul este pregătit (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"La treizeci de secunde după ce se va anunţa că moţiunea de cenzură a fost adoptată, împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, se va anunţa componenţa Guvernului şi programul de guvernare. Totul este pregătit, avem o moţiune constructivă", a precizat preşedintele PSD pentru gandul.info.

El a adăugat că în acest moment USL are 225 de voturi şi că toţi parlamentarii opoziţiei vor fi prezenţi în Parlament să voteze moţiunea de cenzură. Pentru a fi debarcat Guvernul Ungureanu, USL are nevoie de 231 de voturi pentru moţiunea de cenzură.

"Acord mai mult şanse decât altădată, dar nimeni nu are nicio garanţie în acest sens. Cred că, dacă moţiunea trece, este clar că majoritatea s-a schimbat şi cred că USL are dreptul şi datoria să pună capăt acestei perioade de incertitudine şi de a solicita mandatul de formare al unui guvern pe o perioadă până în alegerile parlamentare", a declarat, pentru "Gândul", şi preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liberalul susţine că USL va încerca să colaboreze instituţional cu Traian Băsescu în această perioadă.

"Antecedentele nu mă încurajează, dar avem datoria de a proceda instituţional şi democratic. Dacă trece moţiunea, şi facem toate eforturile ca asta să se întâmple, vom fi pregătiţi pentru a prelua guvernarea", a precizat Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici