Ponta: PSD votează moţiunea de cenzură
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, după BPN, că social-democraţii vor vota moţiunea de cenzură iniţiată după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea educaţiei întrucât doreşte să dea un semnal profesorilor.
Ponta a spus că PSD votează moţiunea de cenzură, pe care a depus-o împreună cu PNL, întrucât nu este de acord cu măsurile propuse de "Boc şi Funeriu", pe care intenţionează să le modifice când se va schimba majoritatea parlamentară şi PSD va fi la putere.
El a spus că Legea educaţiei va fi adoptată de Senat săptămâna viitoare, încheindu-se astfel procesul legislativ.
"Atunci se va pune problema dacă domnul Băsescu merge pe mâna guvernului sau pe mâna Constituţiei şi acceptă varianta (Legii educaţiei - n.r.) votată de ambele Camere ale Parlamentului. Ce este constituţional este că trebuie să accepte legea votată de Parlament, pentru că Parlamentul adoptă legi şi Guvernul le pune în practică, nu invers", a mai afirmat Ponta.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că o eventuală decizie privind data la care va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură depusă de opoziţie după asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei va fi luată după decizia Curţii Constituţionale.
PNL şi PSD au depus la Parlament o nouă moţiune de cenzură, iniţiată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, având 22 de pagini şi fiind semnată de 137 de parlamentari.
Birourile Permanente ale celor două Camere urmează să stabilească un calendar pentru dezbaterea moţiunii de cenzură.
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot





Nu exista comentarii