- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Retragerea proiectului Legii sănătăţii, victorie a cetăţenilor
Preşedintele PSD, Victor Ponta, afirmă, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că retragerea proiectului de lege a sănătăţii promovat de actuala putere este "victoria cetăţenilor", el adăugând că dezbaterea privind reforma sistemului de sănătate nu trebuie să înceteze.
Ponta: Retragerea proiectului Legii sănătăţii, victorie a cetăţenilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, Ponta, co-preşedinte USL, a salutat îndemnul adresat Guvernului României, de către preşedintele Traian Băsescu, de retragere a proiectului de Lege a sănătăţii promovat de actuala putere.
"Trec peste ipocrizia preşedintelui, care a forţat promovarea acestui proiect, pentru a puncta necesitatea acestui gest", a spus Victor Ponta.
Liderul PSD susţine că retragerea proiectului de Lege a sănătăţii din dezbatere reprezintă "o victorie a întregii societăţi româneşti, organizaţii ale societăţii civile şi presă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
-
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european
-
Protest în Ungaria. Mii de oameni s-au adunat la un miting organizat de rivalul lui Viktor Orban
-
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
"Este cea mai importantă victorie a românilor împotriva actualului regim, victorie care arată solidaritatea cetăţenilor în faţa abuzurilor repetate ale actualei puteri", afirmă Ponta.
"Acest moment nu trebuie să ducă nicidecum la încetarea dezbaterii privind reforma sistemului de Sănătate. Reforma nu se identifică cu Traian Băsescu, iar Uniunea Social Liberală respinge categoric abordarea: dacă nu se face cum vreau eu, atunci nu se face! Acest moment trebuie, dimpotrivă, să ducă la continuarea dezbaterii, pentru realizarea unui proiect corect de reformare a unui sistem care are nevoie de reformă. USL va promova un astfel de proiect, în urma unor dezbateri ample cu toţi actorii sociali. Un proiect serios de reformă nu poate fi decât rezultatul unei astfel de dezbateri", se arată în comunicatul USL.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO