Ponta: Să nu uităm niciodată de ce nu-i mai vrea lumea pe cei din PDL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că cei din USL nu trebuie să uite de ce populaţia nu-i mai vrea pe cei din PDL şi a arătat că cei care vor face ceea ce au făcut democrat-liberalii vor avea aceeaşi soartă.

603 afișări
Imaginea articolului Ponta: Să nu uităm niciodată de ce nu-i mai vrea lumea pe cei din PDL

Ponta: Să nu uităm niciodată de ce nu-i mai vrea lumea pe cei din PDL (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ponta a spus, în cadrul unui miting electoral organizat la Suceava, că a fost în această zonă şi în vremuri grele, "când părea că Bucovina e cotropită de fluturi", dar că fluturii au plecat şi din Botoşani, şi din Suceava.

El şi-a exprimat încrederea că medicul Tiberius Brădăţan, contracandidatul lui Gheorghe Flutur pentru funcţia de senator, îl va opera pe Gheorghe Flutur şi să-i scoată din cap "afacerile şi minciunile".

" Va fi mai slăbit, dar îi va prinde bine", a spus preşedintele PSD.

Victor Ponta a declarat că USL este o uniune pentru România şi împotriva lui Traian Băsescu.

El a spus că fiecare candidat al USL este important, nu doar pentru majoritate parlamentară, ci şi ca "jocurile" lui Traian Băsescu să nu mai aibă reuşită, pentru ca în România să nu se mai poată întâmpla ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani.

"Să nu uităm de ce nu i-a mai vrut lumea pe cei de la PDL. Să nu uităm acest lucru. Au furat, au minţit şi şi-au bătut joc de oameni. Asta înseamnă că niciodată nu trebuie să facem ca ei pentru vă vom avea soarta lor. Trebuie să le spunem oamenilor adevărul, să le spunem ce putem face cu adevărat, să nu promitem mai mult decât putem face şi să le aducem aminte oamenilor că PDL-istul îşi schimbă culoarea, dar năravul ba", a spus Victor Ponta.

El a mai arătat că Gheorghe Flutur acuză, în prezent, că guvernul USL a oprit finanţarea şoselei de centură a Sucevei şi că a verificat această informaţie şi a constatat că, faţă de prevederea bugetară stabilită de Guvernul Boc, prin care s-au alocat 54 de milioane de lei, Guvernul pe care el îl conduce a suplimentat fondurile şi s-au alocat 77 de milioane de lei, iar anul viitor vor fi alocate 68 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor.

Ponta a mai spus că a verificat şi acuzele aduse de Gheorghe Flutur că sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare din Suceava a fost mutat la Iaşi.

"Ce mai zice Flutur? Că luăm pădurile şi le ducem la Iaşi. Pădurile pe care nu le-a tăiat încă Flutur vor rămâne la Suceava şi trebuie folosite în primul rând cu grijă pentru generaţiile viitoare şi pe urmă pentru dezvolarea Sucevei", a spus Ponta.

El a mai spus că cei din PDL vor continua să facă ceea au făcut şi până acum, vor minţi şi vor încerca să mai fure ceva.

Ponta a arătat că, în schimb, USL îşi propune să facă o Românie mult mai puternică, demnă.

"Cred că dincolo de Flutur şi Băsescu, USL va câştiga alegerile şi va avea încrederea oamenilor", a spus Ponta.

El a mai declarat că USL va trebui să facă dreptate până la capat şi cei vinovaţi trebuie să răspundă pentru toate relele pe care le-au facut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici