Ponta: Sunt convins că Băsescu va considera, de la anul, că e bine să existe două Camere

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la ceremonia de aniversare a Senatului, că este convins că preşedintele Traian Băsescu îşi va reevalua poziţia şi din 2015 va considera că e bine să existe două Camere ale Parlamentului, care să limiteze excesul de putere al Executivului.

243 afișări
Imaginea articolului Ponta: Sunt convins că Băsescu va considera, de la anul, că e bine să existe două Camere

Victor Ponta (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

”Evident că, atunci când ocupi o funcţie executivă de prim-minsitru, de ministru, probabil şi de preşedinte al ţării, uneori Parlamentul şi Senatul deranjează şi ar fi mai uşor să nu existe Senat sau să nu existe Parlament deloc. Însă este o abordare care întotdeauna este reevaluată”, a spus Ponta.

El şi-a exprimat convingerea că Băsescu îşi va reevalua poziţia începând cu 2015.

”Sunt convins că şi preşedintele în funcţie, domnul Băsescu, de la anul va considera că e bine să existe două Camere ale Parlamenrului care să limiteze excesul de putere al Executivului şi cred că de fiecare dată când prea multă putere se strânge în zona executivă rolul Parlamentului şi al Senatului este fundamental pentru a păstra acel echilibru pentru care a fost numit Cameră ponderatoare”, a mai spus Ponta.

El a mai arătat că existenţa Senatului este indisolubil legată de istoria democratică a României şi că nu vede o Românie democratică fără un Parlament bicameral în care Senatul să-şi exercite atribuţiile care i-au fost conferite în urmă cu 150 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici