Şedinţă solemnă la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului. Traian Băsescu nu a fost prezent. DECLARAŢIILE politicienilor

Senatul României a organizat, marţi, şedinţa solemnă consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, la care au participat foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar de la care a lipsit preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, care nu a fost invitat de preşedintele Senatului.

1296 afișări
Imaginea articolului Şedinţă solemnă la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului. Traian Băsescu nu a fost prezent. DECLARAŢIILE politicienilor

150 de ani de la înfiinţarea Senatului. Sesiunea solemnă consacrată aniversării a început (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

UPDATE - Ponta: Absenţa lui Băsescu de la aniversarea Senatului, anormală

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că absenţa preşedintelui Traian Băsescu de la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului reprezintă o situaţie anormală, el arătând că îşi doreşte ca din decembrie astfel de momente să nu se mai repete.

UPDATE - Marko: La prima şedinţă a Senatului, în 1990, veniseră minerii, apoi liberalii s-au blocat în lift

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, a povestit, marţi, în cadrul şedinţei solemne de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că la prima şedinţă a instituţiei, în 1990, senatorii au plecat acasă pentru că veniseră minerii, iar la a doua încercare, liberalii s-au blocat în lift.

"Fac parte din puţinii din sală care au participat la prima întrunire a Senatului, în 1990, şi după aceea, timp de 24 de ani, am putut urmări, fără întrerupere, activitatea acestei Camere. Aş putea evoca momente anecdotice, dar care demonstrează foarte bine de unde am plecat", a spus Marko Bela în debutul discursului său. El a ţinut să spună că prima întrunire a Senatului a fost, de fapt, a doua încercare.  "Au venit minerii în Bucureşti, iar noi am plecat în mare grabă acasă, să ne întoarcem peste câteva zile", a adăugat Marko Bela, în aplauzele sălii.

Senatorul UDMR a mai povestit că şi a doua oară, deschiderea festivă a şedinţei Senatului a întârziat aproape jumătate de oră, din cauza absenţei celui de-al doilea grup ca mărime al opoziţiei, liberalii de atunci, care s-au blocat cu toţii în lift. "A trebuit să aşteptăm până ce au fost scoşi de acolo", a adăugat Marko Bela.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a dat replica senatorului UDMR, precizând că doreşte să explice de ce s-a oprit liftul atunci, în 1990: "E adevărat că erau puţini, dar ca să parafrazez un înaintaş liberal, erau grei".

UPDATE - Geoană: Băsescu nu e prezent la şedinţa Senatului din cauza eşuării experimentului cu mandat de 5 ani

Fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană a susţinut, marţi, că Traian Băsescu nu este prezent la şedinţa solemnă a Senatului din cauza eşuării ”experimentului” prin care mandatul preşedintelui a fost stabilit la cinci ani, ceea ce înseamnă putere excesivă şi, apoi, declin accelerat.

”Experimentul cu cinci ani de preşedinte, decalare, a fost unul care a eşuat. Este şi explicaţia faptului că nu îl avem astăzi pe preşedintele actual al României cu noi, pentru că cinci ani sau zece ani de mandat, decalat faţă de mandatul Parlamentului şi al Guvernului, înseamnă putere excesivă şi, după aceea, declin la fel de accelerat”, a afirmat social-democratul.

El şi-a declarat speranţa că, începând cu 2016, se va realiza recuplarea ”ciclurilor preşedintelui şi ale Parlamentului”, pentru a se intra într-o ritmicitate şi predictibilitate a exerciţiului democratic.

”Casa noastră, România, trebuie să o construim cu gândul că nu o să mai schimbăm regimul politic sau constituţii după chipul sau asemănarea cuiva”, a spus, pe de altă parte, Mircea Geoană.

UPDATE - Blaga: Neinvitarea lui Băsescu la aniversarea Senatului, o decizie profund greşită, nu ne face cinste

Liderul PDL, Vasile Blaga, fost preşedinte al Senatului, a declarat, marţi, la şedinţa solemnă de aniversare a acestei Camere, că neinvitarea la acest eveniment a preşedintelui Traian Băsescu este o decizie profund greşită, care nu le face cinste senatorilor.

Vasile Blaga a spus că este nevoit să facă o critică în discursul său cu ocazia acestui moment solemn, pentru că ”organizatorii acestui eveniment au decis să nu îl invite pe şeful statului la sărbătorirea aniversării Senatului”.

”Este o decizie profund greşită, pe care o condamnăm. Niciodată, nimeni nu şi-a permis să îl ignore pe şeful statului la acest fel de manifestări, indiferent că s-a numit domn, rege sau peşedinte, şi indiferent ce nume a purtat. Nu ne face cinste ce s-a întâmplat. Nu trebuie să ne jucăm, din interese meschine, politicianiste, cu instituţiile fundamentale ale statului şi democraţiei”, a spus Blaga.

UPDATE - Quintus, în Senat: Să faceţi aplicabil principiul "Nimeni nu e mai presus de lege", expresia e a mea

Fostul preşedinte al Senatului Mircea Ionescu Quintus a declarat, marţi, de la tribuna plenului, că îi roagă pe politicieni să facă aplicabil principiul din Constituţie "Nimeni nu e mai presus de lege", el mărturisind că expresia îi aparţine şi făcând apel ca politicienii să nu se mai duşmănească.

Quintus a declarat la începutul discursului că va vorbi doar câteva minute, şi, pentru că nu mai este un politician activ, cu siguranţă se va ţine de promisiunea pe care o face. "Mă mândresc cu ceva ce nu este datorită mie, ci, ştiu eu cui, Preasfinţia Sa şi Fericirea sa Patriarhul poate ştie, dacă nu cumva Dumnezeu, şi ştiu eu, poate gena mea, m-a făcut să mă adresez dumneavoastră, din câte mi s-a spus, drept cel mai bătrân parlamentar din istoria parlamentarismului românesc. Nu ştiu dacă este adevărat, dar parlamentar care să se apropie de 100 de ani, atât cât cunosc şi eu istoria acestei instituţii, nu am văzut", a declarat Mircea Ionescu Quintus.

UPDATE - Principesa Margareta: Coroana şi Senatul României au stat alături aproape un secol şi jumătate

Principesa Margareta a declarat, marţi, la şedinţă solemnă de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că familia regală şi Senatul României au stat alături timp de aproape un secol şi jumătate.

”Coroana şi Senatul României au stat alături timp de aproape un secol şi jumătate. Este o onoare să pot reprezenta pe Majestatea Sa, Regele Mihai, tatăl meu, la această sărbătoare a naţiunii. Senatul a fost construit acum 150 de ani ca o expresie a meritului personal, a simţului datoriei şi a patriotismului”, a declarat Principesa Margareta în discursul susţinut de la tribuna Senatului.

UPDATE - Iliescu: M-am opus intenţiei unora de a desfiinţa Senatul; democraţia nu e S.A. sau SRL

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, la şedinţa solemnă dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că s-a opus intenţiei unora din clasa politică şi din societatea civilă de a desfiinţa Senatul, el arătând că democraţia nu e societate pe acţiuni sau SRL.

UPDATE - Hrebenciuc: Determinant nu e numărul Camerelor, ci capacitatea de a reprezenta cetăţenii

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc a declarat, marţi, la şedinţa solemnă de aniversare a Senatului, că în prezent determinant este nu numărul parlamentarilor sau al Camerelor, ci capacitatea acestei instituţii fundamentale de a reprezenta interesele cetăţenilor.

Viorel Hrebenciuc a declarat că aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului reprezintă un moment de aducere în prim plan a valorilor care au stat la baza instituirii unei noi Camere a Parlamentului, la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a instituit bicameralismul în România.

UPDATE - Tăriceanu: Un amplu aparat de propagandă a fost activat pentru desfiinţarea Senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a condamnat, marţi, la şedinţa solemnă prin care se celebrează 150 de ani de la înfiinţarea acestei Camere, tentativa de desfiinţare a Senatului şi campania mediatică ”de un populism strident” făcută în acest sens.

”Regret profund că, în ultimii ani, a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului. În acest scop a fost activat un amplu aparat de propagandă, care făcea abstracţie de interesul naţional, de experienţa istorică a statului român şi de opiniile specialiştilor români şi străini. O campanie mediatică de un populism strident, instrumentalizând o cunoaştere încă precară a tradiţiilor naţionale din partea unei părţi a cetăţenilor, a culminat, în 2009, cu un referendum pentru desfiinţarea Senatului”, a spus el.

La evenimentul aniversar participă foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai Executivului, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foştii preşedinţi ai Senatului, conducători ai principalelor instituţii ale statului, membrii Curţii Constituţionale, Patriarhul Daniel, Principesa Margareta, precum şi membri ai corpului diplomatic.

Conform programului, şedinţa solemnă ar fi trebuit să ânceapă la ora 10.30, urmând a susţine discursuri, de la tribuna Senatului, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, principesa Margareta, din partea Casei Regale, premierul Victor Ponta şi liderii grupurilor parlamentare.

Şedinţa a început cu intonarea imnului de stat.

La acest eveniment solemn va lipsi preşedintele României, Traian Băsescu, după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că nu l-a invitat pe şeful statului. Motivul invocat de Tăriceanu a fost că nu doreşte să creeze ”un moment penibil”, având în vedere că şeful statului a militat constant pentru Parlament unicameral, deci, implicit, pentru desfiinţarea Senatului.

Conducerea Senatului a hotărât, luni, că decizia privind invitarea preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului revine exclusiv preşedintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, care, de altfel, a reiterat decizia sa de a nu-l invita pe şeful statului.

Potrivit programului, sedinţa solemnă se va încheia la ora 13.30.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici