Preda: Orice remaniere, inutilă fără susţinere în PDL şi fără siguranţa că vin oameni mai competenţi

Europarlamentarul Cristian Preda afirmă că orice schimbare în Guvern e inutilă în absenţa unor răspunsuri privind susţinerea în PDL, existenţa unor persoane mai competente şi a unor parteneri de încredere care să asigure stabilitat, viziunea alternativă despre guvernare,soluţii de creştere economică.

22 afișări
Imaginea articolului Preda: Orice remaniere, inutilă fără susţinere în PDL şi fără siguranţa că vin oameni mai competenţi

Preda: Orice remaniere, inutilă fără susţinere în PDL şi fără siguranţa că vin oameni mai competenţi (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

"Se vorbeşte de mai multe zile despre remaniere şi restructurare. Ca şi în alte cazuri, se folosesc mai degrabă zvonuri, aluzii, idei imprecise. Cred că discuţia ar trebui concentrată în jurul următoarelor întrebări: există o viziune alternativă despre guvernare şi, în primul rând, soluţii de reluare a creşterii, în lipsa cărora austeritatea nu produce decât o inhibare a consumului?; există o susţinere politică în PDL pentru o asemenea schimbare?; pot fi găsiţi parteneri de încredere pentru o nouă formulă de guvernare, care să dea mai multă stabilitate executivului?; există persoane mai competente decât cele din actualul guvern şi care să fie dispuse să asume guvernarea în condiţiile de astăzi, sau există doar cârcotaşi lipsiţi de orice soluţie?", scrie Preda pe blogul său.

De asemenea, în opinia sa, o altă întrebare este dacă, printr-o astfel de măsură, "poate fi diminuată tensiunea socială semnificativă acumulată în ultima vreme".

"Orice schimbare va fi inutilă dacă nu va fi bazată pe răspunsuri clare la întrebările de mai sus. Am speranţa că o parte din răspunsuri vor fi formulate la întâlnirea PDL de duminică seara, de la Snagov, unde au fost invitaţi şi deputaţii europeni ai partidului de guvernământ", conchide Preda.

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, la Vaslui, că la sfârşitul acestei săptămâni se va decide în partid soarta actualului Guvern, după ce în interiorul PDL s-au format două tabere, una care susţine ideea remanierii imediate şi una care doreşte să acorde Executivului şase luni de graţie.

La întâlnirea de la Snagov este aşteptat să participe şi preşedintele Traian Băsescu. O întâlnire similară a avut loc şi în urmă cu două săptămâni. Potrivit unor surse, la acea întâlnire, preşedintele Traian Băsescu le-a spus parlamentarilor PDL că premierul Emil Boc a "fost sabotat de propriul Cabinet" şi că PDL "este în pericol de pesedizare".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici