Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit cu cei trei senatori americani aflaţi în România - FOTO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut duminică o întrevedere cu cei trei senatori SUA aflaţi în vizită în România, John McCain, Ros Johnson şi Chris Murphy cu care a discutat despre parteneriatul strategic, proiectele energetice şi programul Visa Waiver.

293 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit cu cei trei senatori americani aflaţi în România - FOTO

Preşedintele Camerei s-a întâlnit cu cei trei senatori americani aflaţi în România

Zgonea a abordat cu cei trei oficiali SUA subiectele legate de parteneriatul stategic cu România şi evoluţia situaţiei din vecinătatea estică, respectiv din Ucraina şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

"Cu acest prilej, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că, în actualul context regional, este benefică o aprofundare a dialogului cu SUA în ceea ce priveşte domeniul energetic, prin promovarea unor proiecte energetice inter-regionale care să conecteze această zonă la resurse alternative de gaz şi să faciliteze independenţa energetică în regiune", precizează comunicatul citat.

De asemenea, el a subliniat necesitatea accelerării procesului de ridicare a vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii.

"România şi-a dovedit seriozitatea în plan internaţional, prin respectarea angajamentelor militare şi rolul de partener strategic al SUA în regiune. Cetăţenii români au câştigat dreptul de a fi consideraţi prieteni de încredere ai SUA şi de a intra în programul american de liberalizare a vizelor. Ne dorim o includere cât mai rapidă a României în programul Visa Waiver, iar iniţiativele legislative promovate în prezent în Congresul SUA ne dau speranţa că acest obiectiv va fi îndeplinit în viitorul apropiat", a susţinut preşedintele Camerei.

La discuţiile cu senatorii SUA au mai participat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, deputaţii Ana Birchall, Georgian Pop, Zsolt Molnar şi senatorul Ben-Oni Ardelean.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici