Preşedintele PMP, Eugen Tomac a anunţat că partidul său va vota Guvernul Cîţu

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, marţi, că partidul pe care îl conduce a decis, în urma negocierilor, să voteze Guvernul Cîţu, el subliniind că doreşte ca România să aibă un Executiv stabil, cât mai curând posibil.

307 afișări
Imaginea articolului Preşedintele PMP, Eugen Tomac a anunţat că partidul său va vota Guvernul Cîţu

Preşedintele PMP, Eugen Tomac a anuţat că partidul său va vota Guvernul Cîţu

„Sunt încrezător că există premize pentru a depăşi acest moment de blocaj. Cel puţin pe acest lucru mizează şi insistă PMP, pentru că traversăm vremuri extrem de complicate şi nu există date certe că se pot convoca într-un timp scurt alegeri anticipate şi e nevoie de stabilitate”, a spus, marţi, Tomac.

Liderul PMP a mai spus că cerinţa cea mai mare a Partidului Mişcarea Populară este „stabilitatea ţării”.

„Dăm acest vot pentru că ne dorim ca România să aibă un Guvern stabil într-un timp cât mai scurt. Vom vota pozitiv pentru miniştrii propuşi”, a mai spus sursa citată.

Audierile miniştrilor propuşi pentru Guvernul Florin Cîţu încep marţi şi vor continua miercuri şi joi. Singura schimbare faţă de Guvernul Ludovic Orban este la Ministerul Finanţelor, unde propus este Lucian Ovidiu Heiuş.

Miniştri propuşi în Guvernul Florin Cîţu vor fi audiaţi pe parcursul a trei zile, începând de marţi dimineaţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici