Preşedintele socialiştilor europeni cere liderilor UE să condamne comportamentul lui Băsescu. Ce acuze îi aduce Stanişev

Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, critică afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu din interviul de marţi seară şi cere liderilor instituţiilor UE să condamne comportamentul şefului statului.

3108 afișări
Imaginea articolului Preşedintele socialiştilor europeni cere liderilor UE să condamne comportamentul lui Băsescu. Ce acuze îi aduce Stanişev

Preşedintele socialiştilor europeni cere liderilor UE să condamne comportamentul lui Băsescu. Ce acuze îi aduce Stanişev (Imagine: Octav Ganea / MediafaxFoto)

PES a criticat "un exploziv interviu TV dat de preşedintele României, Traian Băsescu, marţi, 27 noiembrie".

"Cu numai 10 zile înainte de alegerile parlamentare, în direct la postul de televiziune B1 TV, Băsescu l-a descris pe primul-ministru Victor Ponta ca «mincinos», «prost» şi «un porc»", menţionează un comunicat de presă transmis joi de PES.

Potrivit comunicatului PES, "preşedintele Băsescu a mers mai departe şi a ameninţat că nu îl va desemna pe Victor Ponta ca şef al Guvernului, chiar dacă USL, coprezidată de Ponta, va câştiga o majoritate absolută pe 9 decembrie". "În prezent, coaliţia USL are un procent impunător de 62% în sondajele de opinie", se mai arată în comunicat.

De asemenea, Serghei Stanişev s-a declarat "dezamăgit şi şocat de comportamentul preşedintelui Băsescu".

"Aceasta este o ameninţare vădită la standardele democratice şi constituţionale. Este deja o îngrijorare faptul că el a ales să recurgă la un asemenea limbaj incendiar şi să intre el însuşi în campania electorală deşi deţine o funcţie care ar trebui să rămână neutră politic, însă ameninţarea de a nu-l desemna pe domnul Ponta depăşeşte limita", a afirmat Stanişev, potrivit comunicatului PES.

Preşedintele PES a cerut liderilor instituţiilor UE să condamne comportamentul lui Traian Băsescu.

"Ameninţarea preşedintelui României reprezintă un afront la adresa Constituţiei. În timpul verii UE a fost extrem de vigilentă în monitorizarea standardelor democratice şi respectarea de către actorii politici a Constituţiei. Le cer acum să aplice aceleaşi standarde precise", a spus Stanişev.

Stanişev a adăugat că "acest comportament al lui Băsescu indică o creştere a disperării acestuia".

"Am încredere că poporul român va vedea dincolo de aceste manevre. Avansul semnificativ şi ferm din sondaje al lui Victor Ponta indică faptul că românii vor ca ţara lor să se îndrepte spre o direcţie mai calmă şi mai progresistă", concluzionează liderul PES.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici