Tăriceanu: Băsescu să se abţină să dea lecţii de economie. A girat risipa banilor către clientela PDL

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu trebuie să se abţină să mai dea "lecţii de economie", pentru că nu are această cădere, deoarece şeful statului a fost garantul măsurilor dezastruoase ale PDL şi al risipei banilor publici către clientela politică.

322 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Băsescu să se abţină să dea lecţii de economie. A girat risipa banilor către clientela PDL

Tăriceanu: Băsescu să se abţină să dea lecţii de economie. A girat risipa banilor către clientela PDL

"Preşedintele Băsescu nu are căderea să dezbată pe teme economice pentru că a fost din păcate garantul acestor politici dezastruoase pentru economie a guvernărilor succesive PDL. Traian Băsescu, prin atitudinea sa, a girat risipa banilor publici pe proiecte care sunt mai degrabă profitabile pentru clientela politică, precum celebrele patinoare de zeci de milioane de euro, terenuri de sport în pantă, şi ar fi bine dacă s-ar putea abţine să ne mai dea lecţii de economie", a susţinut Tăriceanu la o dezbatere organizată de de Societatea Academică Română şi Fundaţia Friedrich Ebert pe tema măsurilor economice propuse de partide pentru viitoarea guvernare.

Tăriceanu a susţinut, totodată, că Guvernul Boc a luat o serie de "măsuri stupide".

"Principala prioritate a USL şi a PNL trebuie să fie în opţiunea mea reluarea creşterii economiei. În mod clar, criza economică de la noi din ţară a fost agravată de criza economică mondială dar şi de incompetenţa guvernărilor PDL anterioare. Problema este că Guvernul Boc a luat o serie de măsuri stupide, care au sufocat mediul privat şi au sugrumat de asemenea sectorul public, fără ca veniturile bugetare să fie direcţionate către investiţii eficiente din punct de vedere economic", a mai susţinut Tăriceanu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici