Proiect de lege privind obligaţia magazinelor de a avea spaţii cu produse tradiţionale româneşti

Deputaţii Horea Uioreanu (PNL) şi Mircia Giurgiu (PDL) au depus în Parlament un proiect de lege prin care supermarket-urile să fie obligate să ofere spaţii de expunere pentru produsele alimentare şi nealimentare tradiţionale româneşti, măsura având ca scop susţinerea economiei autohtone.

229 afișări
Imaginea articolului Proiect de lege privind obligaţia magazinelor de a avea spaţii cu produse tradiţionale româneşti

Proiect de lege privind obligaţia magazinelor de a avea spaţii cu produse tradiţionale româneşti (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)

Deputatul Horea Uioreanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că "blocajul" la care recurg marile magazine în ceea ce priveşte produsele expuse afectează producătorii români.

"Am depus împreună cu deputatul PDL Mircia Giurgiu un proiect de lege privind obligarea supermarket-urilor să expună spre comercializare produse alimentare şi nealimentare tradiţionale româneşti, pe cel puţin zece la sută din suprafaţa acestora. Blocajul la care recurg marile magazine de retail în ceea ce priveşte produsele expuse afectează producătorii români, iar măsura noastră are ca scop susţinerea economiei autohtone. Creşterea consumului va sprijini redresarea economiei naţionale", a spus Uioreanu.

Potrivit deputatului liberal, în cadrul acestor spaţii vor putea fi expuse produse specifice judeţului în care un supermarket îşi desfăşoară activitatea.

Uioreanu a precizat că sunt considerate ca fiind tradiţionale "acele produse alimentare sau nealimentare înregistrate ca atare, cât şi cele cunoscute ca fiind tradiţionale în judeţul respectiv".

Deputatul PNL a menţionat că a discutat pe această temă cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care şi-a manifestat susţinerea faţă de proiect.

Potrivit proiectului de act normativ, nerespectarea prevederilor privind spaţiile de expunere va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

"Mă aştept la rezistenţă din partea supermarket-urilor. Nu ne interesează să susţinem roşiile din Africa de Sud şi usturoiul din China, ci, mai degrabă, ceapa de Turda sau brânza de Năsal, din judeţul Cluj", a conchis Horea Uioreanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici