PSD şi PNL vor depune moţiune de cenzură la asumarea răspunderii pe Codul Muncii

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că PSD şi PNL vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe Codul Muncii.

PSD şi PNL vor depune moţiune de cenzură la asumarea răspunderii pe Codul Muncii (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ponta a afirmat, înaintea unei întâlniri între lideri ai Uniunii Social Liberale şi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, că PSD şi PNL vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul va promova Codul Muncii prin angajarea răspunderii în Parlament.

"Emil Boc nu ştiu în ce calitate vorbeşte, înţeleg că va fi dat afară de la serviciu şi lui nici măcar nu i se aplică Codul Muncii. Ceea ce ar trebui noi să facem este un Cod al Muncii care să protejeze şi angajatorul, dar să îi protejeze şi pe angajaţi. Nu suntem într-o ţară bananieră în care angajatul să fie un simplu sclav pe plantaţie. Boc nu are de unde să ştie lucrul acesta pentru că el, săracul, este depăşit de situaţie", a declarat preşedintele PSD.

Întrebat dacă PSD şi PNL îşi fac calcule cu privire la şansele de reuşită ale moţiunii de cenzură, Ponta a răspuns: "Nu am făcut calcule. O să depunem moţiune, nu facem calcule".

Premierul Emil Boc a anunţat, luni, că liderii coaliţiei de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii, precizând că vor avea loc consultări şi cu grupurile parlamentare. Premierul a avut, luni după-amiază, o întâlnire cu deputaţii minorităţilor naţionale, iar marţi dimineaţă cu parlamentarii UDMR şi UNPR. La ora 14.00, premierul se va întâlni cu grupurile parlamentare reunite ale PDL.

El a mai declarat, luni, că în perioada următoare va menţine şi continua dialogul cu partenerii sociali, cu sindicatele şi patronatele şi va ţine cont de amendamentele parlamentarilor în cadrul procedurii de asumare a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii.

Emil Boc a precizat că în urma acestor consultări Guvernul va lua decizia finală în privinţa asumării răspunderii.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
PSD ,
CODUL MUNCII ,
ponta
COMENTARII
  • aberatii 25 feb 2011

    In conditiile in care desi putini stiu modificarea Codului Muncii este obligatorie pentru a implementa pana la sfarsitul anului o Decizie, o lege a UE, orice comentariu din partea lui Ponta dovedeste infantilismul sau. Prin Protocolul de aderare, ne-am obligat ca orice act normativ adoptat de UE sa…

  • eu 25 feb 2011

    D. Ponta am crezut ca alegerea la sefia PSD va insemna o schimbare in bine . Constat insa ca esti jalnic si acest lucru nu face decat sa-l bucure pe Basescu si PDL. Nici macar in domeniul juridic nu dovedesti cunostintele necesare dand-o mereu in bara. Demiterea sau demisia lui Boc nu insemna ca va…

  • antiTc 22 feb 2011

    Daca parlamentarii vor incalca, din nou, la motiunea de cenzura, prevederile art. 21, 22, 32, 34, 36 si 38 teza 7 din Regulamentul sedintelor comune, va fi dovada cardasiei puterii cu opozitia. Daca este vot secret, sa fie SECRET, nu cu bilele la vedere caz in care se incalca regulamentul. Invocarea…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa