Raportul MCV, printre temele abordate de conducerea CSM la întâlnirea cu ambasadorul britanic

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, în cadrul discuţiilor având loc şi "un schimb de opinii" referitoare la Raportul Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

175 afișări
Imaginea articolului Raportul MCV, printre temele abordate de conducerea CSM la întâlnirea cu ambasadorul britanic

Raportul MCV, printre temele abordate de conducerea CSM la întâlnirea cu ambasadorul britanic (Imagine: Thomas Dan/ Mediafax Foto)

"Pe agenda discuţiilor s-au aflat subiecte de interes comun privind reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, precum şi măsurile luate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru pregătirea aplicării noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală", conform unui comunicat de presă al CSM.

Preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea, şi vicepreşedintele consiliului, procurorul Gheorghe Muscalu, l-au primit, marţi, pe ambasadorul Marii Britanii în România într-o vizită de curtoazie.

Raportul MCV pentru România va fi publicat miercuri.

Tot marţi, de la ora 17.00, are loc şi o întâlnire a conducerii CSM cu ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel.

În cursul zilei de luni, au fost programate alte două vizite oficiale, respectiv cea a ambasadorului Germaniei, Werner Hans Lauk, şi cel al Franţei, Philippe Gustin.

Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii se vor întâlni în 27 ianuarie, la sediul CSM, cu preşedintele şi vicepreşedintele consiliului.

În 9 ianuarie, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi cu liderii CSM, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică la Bucureşti.

Ambasada SUA nu a oferit detalii referitoare la scopul întâlnirii.

Întrevederea a avut loc la câteva zile după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a ales o nouă conducere.

Preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea, a declarat, în 10 ianuarie, că membrii Consiliului nu vor fi "pionii vreunei ambasade" şi că întâlnirea din 9 ianuarie cu reprezentanţii Ambasadei SUA a fost una neprevăzută, el răspunzând invitaţiei "din curtoazie".

"Să nu credeţi cumva că noi vom fi pionii vreunei ambasade. Noi avem foarte bine trasate regulile noastre, încercăm pe cât putem ca aici să le rezolvăm, nici să ne mai plângem într-o parte sau în alta pentru că oricum prea mult ajutor nu primim. (...) A fost o întâlnire neprevăzută, o întâlnire pe care noi am cerut-o la sediul CSM-ului, dar pe care Ambasada Statelor Unite a dorit să o facă pe un teren neutru. A fost o altă locaţie decât consiliul sau ambasada", a spus Bordea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici