REFERENDUMUL pe justiţie. Iohannis, după ce au fost anunţate întrebările adresate românilor: „Voi fi acuzat că fac campanie”/ Preşedintele susţine că PSD va încerca „să boicoteze” votul de pe 26 mai

Klaus Iohannis a subliniat, joi, la Cotroceni, că PSD va încerca să boicoteze referendumul din 26 mai, şeful statului menţionând că importantă este doar prezenţa la vot şi că doar după ce românii vor spune că nu sunt de acord cu social-democraţii, va exista „un mandat” cu care să se acţioneze împotriva lor.

1849 afișări
Imaginea articolului REFERENDUMUL pe justiţie. Iohannis, după ce au fost anunţate întrebările adresate românilor: „Voi fi acuzat că fac campanie”/ Preşedintele susţine că PSD va încerca „să boicoteze” votul de pe 26 mai

Referendumul pe justiţie. Iohannis, declaraţii LIVE, după ce au fost anunţate întrebările adresate românilor. Foto: Hepta

„Românii au posibilitatea să dea un semnal pe două direcţii. El e consultativ (referendumul, n.r.), dar contează votul ţării şi se va ţine cont de rezultatul acestui vot. Dacă românii vor veni la vot şi vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acţionăm. Imediat, a doua zi, referendumul, dragii mei, este începutul unui proces mai amplu, care începe acum odată cu europarlamentarele, continuă cu prezindenţialele, continuă la anul cu alegerile locale şi apoi parlamentare. Tot acest vot trebuie privit în ansamblul său. Nu mă interesează detaliile tehnice”, a declarat, Klaus Iohannis.

Totodată, preşedintele a atras atenţia că social democraţii vor încerca să „boicoteze” referendumul.

„PSD va încerca să boicoteze acest referendum. O să vă spună că nu contează, că sunt probleme tehnice. Nu contează că se opune PSD, contează ce vreţi voi care mergeţi la vot. Aţi văzut cum vor să facă legi pentru ei, cum vor să se protejeze? De data aceasta există şansa unei schimbări reale. Semnalul se va da la referendum şi europarlamentare”, a mai spus Iohannis.

Iohannis: PSD politizează referendumul

 

Klaus Iohannis a declarat că PSD politizează acest referendum, prin abuzurile pe care le comite şi prin asaltul asupra justiţiei. Şeful statului a precizat că va fi acuzat că face campanie, însă în opinia sa este normal să facă pentru România campanie şi nu pentru altceva.

„Am fost acuzat că politizez acest referendum. PSD politizează acest referendum, prin abuzurile pe care le face, prin asaltul la justiţie. Acest referendum este şi despre PSD. Cine merge la vot poate să dea o lecţie pesediştilor. Pe mine în final mă interesează care e raportul dintre cei care sunt alături de PSD îna cest atac asupra justiţiei, în această proastă guvernare, fără autostrăzi, spitale, şcoli modernizate şi care sunt de cealaltă parte. Vreau să văd cine e cu mine pentru o Românie într-o UE, cine e cumine pentru o societate dreaptă, performantă. Asta îmi doresc şi vreau să ştiu de la voi. Nu contează votul pesediştilor. Nu. Acum contează votul românilor. Şi dacă românii vor ieşi la vot atunci vom schimba România. Există soluţii pentru România. Ştiu cum să le pun în practică, dar pentru acest demers am nevoie de votul românilor”, a afirmat Klaus Iohannis, joi seară, într-o declaraţie de presă la Cotroceni.

Preşedintele a adăugat că se va implica în campania pentru referendum pentru că de-a lungul celor doi ani şi jumătate de guvernare PSD au fost luate nenumărate decizii împotriva justiţiei şi a României.

„Voi fi acuzat că fac campanie. Dar este normal să fac campanie pentru România, nu pentru altceva. Eu de când sunt preşedinte mă implic pentru România. Şi voi face şi pentru referendum şi pentru prezidenţiale, dar pentru o Românie dreaptă, justă, aşa cum şi-o doresc românii, nu aşa cum şi-o doresc pesediştii. S-au adoptat în aceşti doi ani şi jumătate nenumărate greşeli, decizii împotriva justiţiei, României. Eu voi face campanie împotriva acestor abuzuri şi decizii, pentru că e datoria oricărui om cinstit, patriot, pro-european să facă campanie pentru o Românie mai bună. Eu mă voi implica. Dragi români, vă aştept la referendum”, a completat şeful statului.

Iohannis: PSD a votat modificarea codurilor penale doar pentru „a fura în linişte”

 

Klaus Iohannis a declarat, joi, că PSD a votat modificarea codurilor penale fără a ţine cont de nimeni, doar pentru „a fura în linişte” în continuare, menţionând că social democraţii ar trebui să se teamă de votul românilor din 26 mai.

„Dragi români, avem referendum pe 26 mai. Am semnat astăzi (joi, n.r.) decretul şi am convocat acest referendum împreună cu alegerile europarlamentare. Vă aştept la vot la referendum şi europarlamentare. La referendum avem două întrebări. Prima întrebare: „Sunteţi de acord să se interzică amnistia şi graţierea pentru corupţi?”. Da, eu sunt de acord şi sper şi în acordul vostru, fiindcă ne dorim o societate curată, performantă în secolul XXI, o societate europeană pentru România. A doua întrebare: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei”? Da, ne dorim o guvernare pentru români, o guvernare performantă, europeană”, a spus preşedintele.

De asemenea, Iohannis a subliniat că, prin referendum românii au şansa de a se exprima cu privrire la guvernarea PSD.

„Acest referendum e mai importat astăzi decât oricând. După doi ani de abuzuri şi excese românii au şansa de a arăta ce cred despre PSD şi ofensiva împoriva justiţiei. Pesediştii au votat codurile penale fără să ţină cont de nimeni. Îşi dau legi ca să poată fura mai departe în linişte. Ei nu se mai tem de nimeni. Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor din 26 mai”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai subliniat că, deşi unii nu sunt încrezători în rezultatele referendumului, el nu este de acord.

„Unii vorbesc despre cum acest referendum e doar consultativ, despre cum cică nu ar avea rezultate pentru că Parlamentul poate să nu ţină cont de el. Nu sunt de acord. Un referendum trimite un semnal, iar acesta va trimite un semnal foarte important”, a mai spus Iohannis.

 

Klaus Iohannis a semnat joi decretul de organizare a refernumului din 26 mai.

 


Potrivit anunţului Preşedinţiei, buletinul de vot la referendum va conţine două întrebări şi vizează lupta anticorupţie.

Întrebările la referendum sunt:

„1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

La aceste întrebări vor trebui să răspundă românii la referendum organizat în 26 mai odată cu alegerile europarlamentare.

Potrivit legii 3/2000 privind organizarea refernedumului, actualizată în vara anului trecut, se arată că pragul necesar pentru validarea referendumului este de minim 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.

„ART. 5 (1) Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”, prevede legea.

UPDATE: Klaus Iohannis a semnat decretul privind organizarea referendumului

Decretul pentru organizarea referendumului naţional din 26 mai:

"Luând act de preocuparea intensă şi constantă a societăţii româneşti faţă de necesitatea combaterii fenomenului corupţiei şi a consecinţelor acestuia, a asigurării integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, precum şi de nevoia unui cadru legislativ coerent şi stabil,

Având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2019 privind solicitarea Preşedintelui României referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional,

În temeiul prevederilor art. 2, art. 90 şi art. 100 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 11, art. 12 alin. (2) şi art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare,

Preşedintele României decretează:

Art. 1. - Poporul român este chemat să îşi exprime voinţa cu privire la următoarele probleme de interes naţional:

1. interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie;

2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.

Art. 2. - Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA" sau „NU" cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Art. 3. - Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European."'

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici