Ridzi: PSD şi PNL au format o coaliţie imorală şi monstruoasă

Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi a declarat, marţi, că votul din Camera Deputaţilor pe tema ridicării imunităţii sale parlamentare pentru delapidare este "un vot pur politic", arătând că PSD şi PNL au format, în acest sens, "o coaliţie imorală" şi "monstruoasă".

40 afișări
Imaginea articolului Ridzi: PSD şi PNL au format o coaliţie imorală şi monstruoasă

Ridzi: PSD şi PNL au format o coaliţie imorală şi monstruoasă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ridzi a precizat, pe holul Parlamentului, că, va depune, săptămâna viitoare, la Parchet, o serie de documente din care "va reieşi nevinovăţia" ei faţă de acuzaţia de delapidare.

"Sunt convinsă că este un vot pur politic, ca şi votul politic şi profund imoral din comisia juridică, prin care s-a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem o coaliţie imorală şi monstruoasă, aş putea spune, în Parlament, între PSD şi PNL",a spus Monica Iacob Ridzi.

Ea a apreciat că PSD şi PNL "şi-au format un obicei din a jigni şi din a folosi instituţiile statului pentru a acuza nefondat şi a discredita oameni politici ai PDL".

"Sunt pregătită împreună cu avocaţii să-mi dovedesc nevinovăţia. (...) Am acte care dovedesc că sunt nevinovată şi acest lucru îl voi dovedi în faţa instanţei", a adăugat fostul ministru al Tineretului.

Ea a mai spus că este atributul procurorilor să extindă cercetările într-un caz, Monica Iacob Ridzi arătând că, în urmă cu două luni, Camera a votat pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare.

Raportul Comisiei juridice în cazul Ridzi a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 156 de voturi "pentru", cinci "împotrivă", trei voturi fiind anulate, potrivit anunţului oficial din plen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici