România criticată din nou în plenul PE pentru interzicerea adopţiilor internaţionale

Plenul Parlamentului European a dezbătut, luni seară, o iniţiativă a 62 de eurodeputaţi pentru redeschiderea adopţiilor internaţionale la nivelul UE, România fiind menţionată aproape în exclusivitate în criticile aduse legislaţiei care nu permite adopţii internaţionale, se arată într-un comunicat.

38 afișări
Imaginea articolului România criticată din nou în plenul PE pentru interzicerea adopţiilor internaţionale

România criticată din nou în plenul PE pentru interzicerea adopţiilor internaţionale (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Plenul Parlamentului European din Strasbourg a dezbătut o iniţiativă a 62 de eurodeputaţi, majoritatea italieni, pentru redeschiderea adopţiilor internaţionale la nivelul Uniunii Europene, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de parlamentarul Victor Boştinaru.

"Deşi atât dezbaterea, cât şi textul rezoluţiei, vizează situaţia generală a adopţiilor internaţionale din toate cele 27 de state membre, în discursurile eurodeputaţilor, România a fost ţara menţionată aproape în exclusivitate în criticile aduse legislaţiei care nu permite adopţii internaţionale. Rezoluţia eurodeputaţilor va fi supusă la vot mâine, 19 ianuarie", se precizează în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.

Dezbaterea din Parlamentul European vine la mai puţin de un an de când petiţia organizaţiei italiene "Amici dei bambini", prin care se solicita redeschiderea adopţiilor internaţionale de către România, a fost închisă la propunerea europarlamentarului PSD Victor Boştinaru şi cu acordul tuturor membrilor Comisiei de Petiţii a Parlamentului European.

"Eurodeputatul Victor Boştinaru a salutat dezbaterea de aseară din plenul Parlamentului European pornind de la premisa că «protecţia drepturilor copilului este şi trebuie să fie o prioritate a fiecărui stat membru al Uniunii noastre atâta vreme cât scopul final pentru toţi cei prezenţi aici este acela de a promova interesul copiilor»", se mai arată în comunicat.

Eurodeputatul a reamintit celor prezenţi faptul că deschiderea porţilor pentru adopţii internaţionale în România, a însemnat crearea unor reţele de trafic de copii fără precedent, cu cazuri de răpire a copiilor şi vânzarea lor spre Occident, în colaborare cu organizaţii europene şi internaţionale.

"Între 1997 şi 2000, România a «exportat» 9.150 de copii, iar ţara mea nu va mai accepta niciodată o asemenea monstruozitate" a declarat Boştinaru.

În încheierea intervenţiei sale în plen, eurodeputatul român a cerut Comisarului pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie şi Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding să clarifice acuzaţiile apărute în mass-media românească şi internaţională privitoare la înfiinţarea Agenţiei Europene pentru Adopţii, care ar fi urmat să reunească toate mecanismele de lobby pentru a forţa România să redeschidă adopţiile internaţionale.

Europarlamentarul Sabin Cutaş a cerut, luni, în plenul Parlamentului European, stoparea presiunilor care se fac asupra statelor membre pentru liberalizarea adopţiilor internaţionale, afirmând că acest lucru ar creşte riscul de trafic cu copii, dar şi numărul abuzurilor.

Sabin Cutaş a susţinut că o liberalizare a adopţiilor internaţionale ar duce la creşterea posibilităţii traficului de copii şi a abuzurilor şi ar avea un impact negativ asupra dezvoltării psihologice şi sociale a copilului.

El a făcut referire la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, amintind că documentul prevede că adopţiile internaţionale nu pot fi decât o alternativă de ajutorare a copilului, atunci când acestuia nu îi poate fi găsită o familie adoptivă sau când nu poate fi îngrijit corespunzător în ţara sa de origine.

"Riscurile unei liberalizări a adopţiilor internaţionale sunt multiple. Pe de o parte creşte, posibilitatea traficului de copii şi a abuzurilor, survenite ca urmare a intereselor de ordin financiar şi a dificultăţilor de monitorizare a situaţiei post-adopţie. Pe de altă parte, separarea copilului de părinţii săi biologici şi de locul său de origine poate avea consecinţe nefaste de ordin psihologic, social şi educaţional", a declarat Sabin Cutaş.

El a subliniat că atunci când se discută despre adopţii trebuie avută în vedere asigurarea bunăstării copilului.

"Prin urmare, nu trebuie exercitate presiuni asupra statelor membre ale Uniunii, cu tradiţii şi proceduri legale diverse în domeniul adopţiilor, pentru liberalizarea adopţiilor internaţionale", a conchis eurodeputatul român, în cadrul aceleiaşi dezbateri.

În 12 octombrie 2009, Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a trimis spre aprobare Guvernului un memorandum privind redeschiderea adopţiilor internaţionale, această măsură putând fi luată doar în cazurile în care adopţia naţională a eşuat în rânduri repetate.

Secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, preciza atunci că memorandumul trimis Guvernului a fost "un material neutru", prin care s-a cerut un punct de vedere.

Executivul a anunţat însă că documentul în care s-a propus redeschiderea adopţiilor internaţionale a reprezentat un punct de vedere al ORA şi nu a fost însuşit de Cabinetul Boc.

Ulterior, în decembrie 2009, Oficiul Român pentru Adopţii a supus dezbaterii publice proiectul de act normativ de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, care prevede deschiderea parţială a adopţiei internaţionale, fiind permisă românilor care sunt stabiliţi în străinătate.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 23 aprilie 2010, la Bruxelles, că legea privind adopţiile nu se va schimba, "cel puţin" atât timp cât va fi el preşedinte, indiferent de lobby-ul care s-ar face "la Bruxelles şi nu numai".

"În ceea ce priveşte adopţiile, România are o lege naţională. Se poate face lobby oricât, la Bruxelles şi nu numai. România nu-şi schimbă legea adopţiilor cel puţin cât eu voi fi preşedintele României", a spus atunci Băsescu, răspunzând unei întrebări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici