Senat: Preşedintele României nu intră în procedura numirii conducerii ANCOM

Senatul a adoptat, miercuri, respingerea amendamentului Comisiei economice care prevedea reintroducerea preşedintelui Klaus Iohannis în procedura de numire a şefiei Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

760 afișări
Imaginea articolului Senat: Preşedintele României nu intră în procedura numirii conducerii  ANCOM

Senat: Preşedintele României nu intră în procedura numirii conducerii ANCOM

Proiectul de lege a fost reîntors în Parlament pentru reexaminare de către şeful statului, iar Senatul va vota, în plenul de marţea viitoare, Ordonanţa de Urgenţă care modifică o OUG privind înfiinţarea ANCOM.

Comisia economică a Senatului a dat miercuri raport de admitere pentru proiectul de adoptare a OUG, în aceeaşi formă în care a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Deputaţii au inclus atunci în proiect majoritatea punctele cerute de Klaus Iohannis în solicitarea de reexaminare, dar a respins amendamentul propus de preşedintele Comisie economice, senatorul PNL, Florin Cîţu, care prevederea reintroducerea şefului statului în procedura de numire a preşedintelui ANCOM, la propunerea Guvernului.

"Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor", este forma OUG adoptată de Camera Deputaţilor, în urma reexaminării proiectului, la cererea preşedintelui României.

"Observăm că întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi preşedintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce priveşte atribuţiile legate de propunerea, numirea şi controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM. Doar repartizarea echitabilă a acestor atribuţii între puterile legislativă şi executivă şi, în cadrul acesteia din urmă, între preşedintele României şi Guvern, poate asigura independenţa operaţională a ANCOM", arată Iohannis, cererea de reexaminare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici