Senatul şi-a ales conducerea Biroului Permanent. Singurul membru care a fost schimbat

Senatul a ales conducerea Biroului Permanent, în plenul de luni, un singur membru fiind schimbat, anume Dinică Silvia cu George Dircă, din partea grupului parlamentar al USR.

1388 afișări
Imaginea articolului Senatul şi-a ales conducerea Biroului Permanent. Singurul membru care a fost schimbat

Senatul şi-a ales conducerea Biroului Permanent

Teodor Meleşcanu a citit lista propunerilor pentru conducerea Biroului Permanent, care a fost aprobată, cu 113 voturi „pentru”, două abţineri şi două „nu votez”.

Componenţa Biroului Permanent nu s-a schimbat decât în cazul USR, care a înlocuit-o pe Silvia Dinică, în funcţia de secretar, cu George Dircă.

Social-democraţii Robert Cazanciuc, Titus Corlăţean, Şerban Valeca şi senatorul liberal Alina Gorghiu au rămas vicepreşedinţi.

Din partea PSD, Ion Ganea şi Pavel Marian şi-au păstrat funcţiile de secretar, iar din partea PNL, Mario Ovidiu Oprea.

Marius Duncă şi Paul Stănescu au rămas chestori din partea grupului PSD, iar Cornel Popa, din partea liberalilor. Tánczos Barna este chestor al UDMR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici